Imagini rare cu unul dintre cele mai discrete cupluri din lumea afacerilor românești: Diana Șucu și soțul ei, omul de afaceri Dan Șucu, au fost surprinși într-un mall din București de către paparazzii atacpersoana.ro. Cei doi au fost văzuți împreună într-un magazin de mobilă și decorațiuni, explorând rafturile și produsele ca orice clienți obișnuiți.

Diana Șucu a atras atenția printr-un look natural, fără machiaj. În acest timp, soțul ei părea complet prins de ritmul agitat al afacerilor. La un moment dat, Dan Șucu a ieșit din magazin, telefonul sunând insistent. Afacerile nu așteaptă, iar omul de business a rămas la intrare, discutând concentrat, în timp ce soția sa a continuat vizita în interior.

Diana Șucu nu este străină de aparițiile naturale. Aceasta a vorbit în repetate rânduri despre stilul său simplu și lipsa de interes pentru machiaj sau coafuri elaborate.

„Recunosc că sunt cam puturoasă. Am văzut că funcționează foarte bine fotografiile mele, făcute aici, în magazin. Dar nu întotdeauna am timp să mă aranjez. Urăsc să mă machiez, urăsc să merg la coafor. Decât așa, strictul necesar. Nu știu dacă toate acestea au legătură cu televiziunea. Probabil. Dar nici când lucram, nu mă machiam singură, aveam o echipă în zona de machiaj. Dar merg la sală, de la sală merg direct la magazin și mă gândesc să nu mai pierd vremea, să nu mai pierd timpul”, mărturisea Diana Şucu.

Cu o diferență de vârstă de aproximativ 12 ani între ei, cei doi sunt împreună de peste 16 ani și formează unul dintre cuplurile stabile din mediul de business românesc. Relația lor este construită, potrivit declarațiilor din timp, pe parteneriat și decizii luate împreună, atât în viața personală, cât și în afaceri.

Deși apar rar în spațiul public, Diana Șucu recunoaște că viața de zi cu zi este mult mai simplă decât pare și că nu pune accent pe imaginea perfectă, mai ales atunci când programul este încărcat.

În același timp, soția omului de afaceri subliniază că, dincolo de aparențe, relația lor este una de echipă, iar deciziile importante sunt discutate împreună, chiar dacă nu sunt întotdeauna pe aceeași lungime de undă. Iar imaginile surprinse de paparazzii atacpersoana.ro ilustrează perfect… o zi obișnuită din viața unui cuplu puternic!