Nu mai e un secret pentru nimeni că Adelina Pestrițu știe să-și joace cărțile perfect în online, dar și în viața reală. Iar paparazzii atacpersoana.ro au surprins-o la masă cu un bărbat tânăr… dar nu, nu este vorba despre soțul ei! Pe de altă parte, Virgil Steblea nici nu are de ce să fie gelos! Iată despre ce este vorba!

Ca de fiecare dată, Adelina Pestrițu a bifat o apariție ca scoasă din reviste. Un outfit gândit până la ultimul detaliu: tricou gri, geacă gri, pantofi cu toc în aceeași nuanță și o poșetă perfect asortată. Contrastul a fost dat de pantalonii negri, mulați în partea de sus și evazați în partea de jos.

De cealaltă parte, partenerul de masă, Alexandru, a ales o ținută mult mai relaxată. O geacă din denim albastră și pantaloni negri. Discret, fără să iasă în evidență, dar, vă spunem noi, cu un rol clar în „ecuație”. Și aici începe partea interesantă.

Cine este tânărul cu care a ieșit Adelina la masă

Pentru cei care nu știu, Alexandru nu este un simplu amic, ci unul dintre oamenii din spatele imaginii online a mai multor vedete din România. Numele lui este asociat cu strategii de social media și marketing pentru influenceri de top. Aici vorbim despre influenceri precum Mira sau Lidia Buble. Așadar, colaborarea cu Adelina Pestrițu este una cât se poate de serioasă.

Întâlnirea nu a fost deloc una întâmplătoare. Cei doi au stat la masă minute bune, într-o discuție care părea mai degrabă o „ședință” decât o simplă ieșire. Gesturi, explicații, momente în care păreau concentrați. Toate indică faptul că s-au pus la punct detalii importante, cel mai probabil legate de proiectele online ale vedetei.

Și nici nu e de mirare. La nivelul la care a ajuns Adelina Pestrițu, fiecare postare, fiecare apariție și fiecare colaborare contează. Cu sute de mii de urmăritori și campanii cu branduri importante, influencerița nu își permite pași greșiți. Iar un om de încredere în spate devine esențial.

Dar dacă în plan profesional lucrurile merg ca unse, cum stă vedeta pe plan personal?

Ei bine, Adelina Pestrițu este căsătorită cu Virgil Șteblea, un om de afaceri discret, departe de agitația showbiz-ului. Cei doi formează un cuplu solid de ani buni și și-au unit destinele în 2019, într-o nuntă care a atras toate privirile la acea vreme.

Împreună au și o fetiță, care le completează perfect tabloul de familie, iar vedeta nu ratează ocazia să împărtășească cu fanii momente din viața lor de zi cu zi. De altfel, imaginea de familie echilibrată este una dintre „cheile” succesului ei în online.

Așadar, chiar dacă imaginile cu Adelina Pestrițu la masă cu un alt bărbat ar putea ridica sprâncene, realitatea este mult mai simplă: este multă muncă în spate.