Abia scăpat din jungla Survivor, fostul deputat Cristian Boureanu a dat iama în… alcool! A mâncat și a băut, apoi a băut din nou vinuri scumpe și a înfulecat iarăși mâncăruri fine, de parcă era sfârșitul lumii. Și, după ce a băut cât a putut, Boureanu a plecat în parcare. Însă…

Paparazzii DNAmedia.ro au suprins imagini exclusive cu fostul deputat Cristian Boureanu, după revenirea acestuia din jungla emisiunii „Survivor”. Purtând încă pe chip urmele izolării, Boureanu a „descins” după plecarea de la „Survivor” într-un local de lux din zona Dorobanți, alături de niște prieteni apropiați. A venit o sticlă cu vin, care s-a dus rapid. Apoi, Boureanu a ciugulit câte ceva, ca să facă față la următoarele sticle. A urmat altă sticlă. Și alta…

Boureanu părea că se simte în elementul său după câteva sticle cu vin și, după ce a fost achitată nota de plată, a plecat, hotărât, spre parcare.

Însă… surpriză!

Fostul deputat a trecut printre mașini și, făcând o eschivă mai ceva ca-n probele de la „Survivor”, a virat spre trotuar, plecând, agale, pe propriile picioare.

Semn că, după desele scandaluri cu Poliția Rutieră, a învățat ceva: că alcoolul și volanul pot conduce, uneori, la probleme.

În ultima perioadă, Cristian Boureanu a avut probleme cu agenții de circulație. Fostul parlamentar Cristian Boureanu a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost judecat pentru ultraj, după o altercație cu polițiștii de la Rutieră.

În timp ce era băut, el a comis și un accident pe plajă, în timp ce conducea un ATV. Pentru accidentul comis cu ATV-ul, pe plajă, Boureanu a fost obligat să achite 63.000 de lei.

Apoi, fostul deputat Cristian Boureanu a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile, după ce a fost prins băut la volan pe DN 1, în judeţul Prahova. El a încercat să obțină anularea sancțiunii, însă a pierdut procesele cu Poliția Română, pe bandă rulantă.