Dincolo de scenă, aplauze și lumini, povestea dintre Tavi Colen și Emma Ștefan ascunde capitole pe care puțini le cunosc. Cei doi formează un cuplu de 17 ani, iar relația lor a crescut în liniște, departe de ochii curioșilor.
Discreți din fire, au evitat mereu să-și transforme viața personală într-un spectacol public. Chiar și unul dintre cele mai importante momente, căsătoria, a fost ținut departe de lumina reflectoarelor. Abia la un an distanță s-a aflat că cei doi și-au unit destinele în vara lui 2024.
Dar până la acest „happy end”, drumul nu a fost deloc ușor.
Tavi Colen a rememorat o perioadă în care lucrurile erau departe de imaginea succesului de astăzi. Au existat momente în care fiecare leu conta, iar deciziile simple deveneau adevărate calcule.
„Eu am stat cu Emma la vitrină, la Mega Image, și număram d-ăia de 50 de bani. Dacă luăm două banane sau una. Și, de foarte multe ori, luăm una. Emma s-a angajat la firmă și îi ceream bani de motorină. De foarte multe ori!
Noi aveam concerte, dar lumea voia Talisman. Nu voia Tavi Colen. Îl suna pe primar. „Aa, ce mișto!’. Și când îi trimiteam ofertă: „Păi, Talisman unde e?’. Nu mai e. „Îmi pare rău, n-am ce să fac!’. Se ducea el, că el era Talisman. Dar și pe el îl întrebau unde sunt eu’”, a povestit artistul în podcastul lui Bursucu.
În ciuda acestor încercări, cei doi au rămas uniți, iar sprijinul reciproc a fost cel care a făcut diferența. În loc să îi îndepărteze, dificultățile i-au apropiat și mai mult.
Astăzi, relația lor pare mai solidă ca niciodată. Iar confirmarea a venit chiar de la artist, care a lămurit lucrurile într-un stil caracteristic:
„Emma nu e logodnica, ea e soția mea! Am făcut și cununia religioasă, și pe cea civilă. E secretul nostru când a fost. Vreți să vă spunem chiar tot?! Nu e chiar secret, dar e lumea noastră, universul nostru, e treaba noastră asta. (…) Ea cred că cel mai bine ea se simte pe scenă. Mă bucur foarte mult pentru ea că a evoluat foarte mult, e muncitoare, a luat lecții de canto. Și personal s-a dezvoltat foarte mult, a evoluat muzical și spiritual foarte bine. Sunt mândru de ea”, a declarat Tavi Colen pentru Click!.






Comments are closed for this post.