Deputatul PSD Alexandrin Moiseev a anunțat, astăzi, că a plecat din PSD și că a trecut în grupul parlamentar PNL. Decizia a declanșat un adevărat cutremur, în condițiile în care la vârful partidelor se vehiculează informații de cumpărare a votului, în favoarea lui Ilie Bolojan.

În timp ce prin partide circulă zvonuri conform cărora Dan Motreanu, la cererea lui Ilie Bolojan, ar fi promis diverse avantaje celor care îl vor susține pe premier, deputatul PSD Alexandrin Moiseev a anunțat, astăzi, demisia din PSD și trecerea la PNL. Despre Moiseev circulă zvonul conform căruia, în schimbului votului pro-Bolojan, i s-ar fi promis o tranzacție extrem de profitabilă. Mai exact, ar fi vorba despre un apartament pe care Moiseev l-ar fi scos la vânzare, pentru 200.000 de euro, dar pentru care liderii PNL i-ar fi promis că i se va cumpăra cu… 700.000 de euro!

Tranzacție care, deși pare legală, ar un iz de mită acoperită, pentru ca Moiseev să ofere votul în favoarea lui Bolojan, trecând de la PSD la PNL.

Deputatul PSD Alexandrin Moiseev a informat, astăzi, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, că a demisionat din partid şi a trecut la grupul parlamentar PNL. Deputatul Alexandrin Moiseev, ales în circumscripţia electorală Botoşani, informează Biroul Permanent al Camerei că, începând cu data de 29 aprilie, şi-a dat demisia din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi îşi va continua activitatea ca deputat afiliat Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Dan Motreanu, care ar fi implicat în convingerea unor parlamentari să îl ajute pe Bolojan să-și mențină poziția, face parte din „Sfânta Treime” din PNL. DNAmedia.ro a dezvăluit, recent, că în timp ce pe la TV se laudă cu democrația din partid și cu hotărârile care se iau după consultarea tuturor, la PNL au loc ședințe în toiul nopții, la care participă doar cei trei oameni care decid soarta românilor.

DNAmedia.ro a publicat imagini exclusive, cu „Sfânta Treime” care decide cine trăiește și cine suferă până la moarte, în România: Ilie Bolojan, Dan Motreanu și Ciprian Ciucu! Cei trei au fost filmați în timp ce părăseau sediul PNL, la miezul nopții, după ce au pus la cale viețile românilor. Întâlnirea a avut loc pe la jumătatea luni decembrie, anul trecut, Semn că, pentru a pecetlui soarta plătitorilor de taxe și impozite este nevoie de doar trei oameni.
Cu toate că au stat împreună până târziu, pentru a pune țara la cale, cei trei au plecat pe rând. Primul care a plecat a fost Motreanu, urmat de Bolojan, iar Ciucu a rămas la urmă, probabil ca să stingă lumina.

The post EXCLUSIV | Suma uriașă care i s-ar fi promis unui deputat PSD, ca să îl sprijine pe Bolojan | A anunțat deja transferul first appeared on DNAmedia.