Paparazzii atacpersoana.ro au surprins imagini rare cu Maria Buză, una dintre cele mai apreciate figuri din teatru și televiziune, într-o ipostază surprinzător de modestă! Departe de opulență și etichete de lux, artista a demonstrat că bunul gust nu ține de branduri scumpe, ci de atitudine. Iată despre ce este vorba!
Cunoscută pentru cariera sa solidă în actorie, dar și pentru aparițiile pline de energie din show-urile TV, Maria Buză a reușit de-a lungul anilor să cucerească publicul prin naturalețe și autenticitate. La 57 de ani, artista continuă să fie într-o formă de invidiat, iar imaginile noastre exclusive, surprinse într-un mall din Capitală, vin să confirme asta.
Coafată lejer, cu bucle naturale și purtând o pereche de ochelari de vedere, Maria Buză a ales o ținută simplă, dar elegantă. Fără urmă de aroganță sau extravaganță, vedeta a intrat într-un magazin accesibil, frecventat de oameni obișnuiți, semn clar că nu este genul care să facă paradă de statut.
Ajunsă în magazin, artista a studiat atent rafturile, fără grabă. La un moment dat, a pus ochii pe o cămașă cu imprimeu floral, perfectă pentru sezonul cald. A început să caute printre umerașe până când a găsit mărimea potrivită, apoi s-a îndreptat spre cabina de probă.
După câteva minute, a ieșit cu zâmbetul pe buze, semn că alegerea a fost una inspirată. Nu a făcut excese, nu a umplut coșul de cumpărături, ci a plecat liniștită, cu o singură punguță în mână.
Singură, discretă și extrem de rafinată în simplitatea ei, Maria Buză demonstrează că eleganța nu ține de preț, ci de felul în care știi să porți orice alegere. Iar noi spunem doar atât: modestia chiar dă bine!






Comments are closed for this post.