Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a intensificat în ultima perioadă inspecțiile fiscale fiind vizate persoanelor fizice care obțin venituri din surse extrasalariale. Adică din chirii, activități agricole, investiții pe bursă sau tranzacții cu criptomonede.
ANAF ia la puricat persoanele fizice
Totodată, contribuabilii mai au la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru a transmite declarația unică, document prin care trebuie raportate veniturile realizate și achitate obligațiile fiscale aferente, inclusiv contribuția la sănătate (CASS), acolo unde este cazul.
Specialiștii fiscali atrag atenția că, în contextul acestor controale tot mai frecvente, este esențial ca persoanele fizice să își țină o evidență clară a veniturilor și cheltuielilor și să păstreze documentele justificative, potrivit adevărul.ro.
Astfel, spre deosebire de companii, care au departamente de contabilitate bine organizate, persoanele fizice sunt adesea vulnerabile în cazul unui control, tocmai din lipsa documentelor.
Lipsa documentelor justificative poate îngreuna semnificativ procesul de verificare fiscală, iar contribuabilii pot ajunge în situația în care nu își pot demonstra cheltuielile sau veniturile reale.
În aceste cazuri, riscurile variază în funcție de situația fiecărui contribuabil, de la plata unor impozite mai mari decât cele datorate, până la includerea unor sume în baza de impozitare care, în mod normal, ar putea beneficia de tratamente fiscale diferite.
Autoritățile fiscale urmăresc, în general, creșterea gradului de conformare voluntară și corectă a contribuabililor, în special în zonele cu venituri greu de monitorizat automat, precum investițiile online sau închirierea de bunuri.
Articolul ANAF ia la puricat persoanele fizice. Sunt vizate veniturile obținute din surse extrasalariale apare prima dată în Jurnal de Ilfov.






Comments are closed for this post.