Polițiștii si procurorii din Operatiunea „Frauda de la Sectorul 1” au terminat renumărarea voturilor de la alegerile locale care au avut loc anul trecut. Surse din ancheta au precizat pentru Ziuanews ca diferenta ar fi de 1.360 de voturi in favoarea lui Daniel Tudorache de la PSD, fostul primar al Sectorului 1, si ca reprezentanta USR Clotilde Armand ar fi pierdut cursa electorala.

Renumararea voturilor a inceput la finalul lunii februarie din dispozitia procurorilor, politistii efectuand preluarea sacilor cu voturilor, în total aproximativ 1.600, depozitați la Tribunalul București. Au fost ridicați în tranșe de câte 500 de către o echipă mixtă formată din polițiști și criminalist, întregul proces fiind filmat în permanență. Operațiunea propriu-zisă de renumărare a voturilor a aut loc la sediul Serviciului Control Intern, din Capitală, acolo fiind improvizat un spațiu. 10 polițiști au fost desemnați să se ocupe exclusiv de punerea în aplicare a solicitării venite de la Secția Specială, procurorul lansând un termen de recomandare de 2 luni până la care să aibă rezultatul renumărării.

Procurorul Sorin Iașinovschi de la Secția Specială pentru investigarea magistraților (SIIJ) a fost cel care a dispus printr-o ordonanță de delegare ca Poliția Capitalei să renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din București. PSD a reclamat o fraudă de peste 1000 de voturi. Procurorul SIIJ a dispus măsura într-un dosar constituit în urma plângerii PSD.

PSD a depus o plângere legată de rezultatul alegerilor și a reclamat comiterea unor infracțiuni de către Dan Barna, președintele USR, procurorul Nicolae Sprâncu – președintele Biroului Electoral Sector 1 și Andrei Nicolescu, membru USR. Procurorul Sorin Iașinovschi susține în ordonanța sa că, pentru a putea face actele necesare din dosar, e necesară renumărarea voturilor de la alegerile locale.

Ce a cerut procurorul SIIJ:

Pentru continuarea cercetărilor în cauză se impune efectuarea următoarelor activități de cercetare penală:

1. Identificarea buletinelor de vot corespunzător fiecărei secții de votare
2. Numărarea voturilor din cadrul fiecărei secții de vot și confruntarea rezultatelor cu numărul de votanți înscriși pe listele de vot corespunzatoare fiecărei din cele 166 secții de votare din cadrul Sectorului 1 București (cât și a votanților înscriși pe listele suplimentare), care și-au exprimat dreptul la vot
3. Confruntarea rezultatelor obținute după numărarea voturilor de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării
4. Predarea sacilor cu buletinele de vot și listele electorale de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București, la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizare cercetărilor din prezenta cauză

Mai mult, procurorul susține că Poliția București trebuie să renumere voturile pentru că Secția Specială nu are nici spațiu, nici oamenii necesari:

Această activitate nu poate fi efectuată de către Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din următoarele motive:
1. Pentru efectuarea operațiunii de identificare a buletinelor de vot corespunzator fiecărei secții de votare din cele 166 din cadrul Sectorului 1 este necesară o încăpere cu o suprafață foarte mare, care să permită acest lucru, și care totodată, trebuie să permită păstrarea temporară a sacilor cu buletine de vot, în condiții de siguranță pentru o perioadă de timp, întrucât această activitate nu poate fi realizată într-o singura zi, ori SIIJ nu dispune de asemenea încăperi
2. Această activitate necesită un număr mare de lucrători de Poliție Judiciară, precum și mijloace, care de asemenea, SIIJ nu dispune
3. Având în vedere neconcordantele ce rezultă din probele administrate pana în prezent (înscrisuri, depozitii de martor, etc) este foarte posibil ca după efectuarea operațiunilor descrise mai sus, să fie necesar accesul specialiștilor criminaliști care să efectueze constatări tehnico- științifice ale semnăturilor de pe procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării și de pe listele electorale.