Este una dintre cele mai așteptate apariții pe micul ecran, încă de la primele ore ale dimineții, dar stai să vezi ce face imediat după ce îți prezintă vremea! Paparazzii Atacpersoana.ro au surprins imagini exclusive cu Florin Busuioc, așa cum rar îl vezi. Și nu singur, ci cu ceva „țapăn” la pachet!


Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai buni actori și un prezentator desăvârșit, Busu, așa cum îi spun toți românii, este mereu o apariție fresh și, să recunoaștem: are glumele la el! Îi face să zâmbească, cu ușurință, pe toți cei care îl înconjoară și preferă să fie mereu pozitiv și optimist.


Florin Busuioc și-a terminat programul la job și s-a pregătit să plece spre casă, de la Pro TV. A preferat să folosească o aplicație de ridesharing pentru a ajunge la locuință, așa că a fost nevoit să aștepte câteva minute. În acest timp, Busu s-a așezat pe o bancă aflată fix în fața instituției unde lucrează și a ”așteptat cuminte”.

Îmbrăcat corespunzător, căci dacă nici el nu știe să se echipeze conform vremii, atunci cine?!, Busu s-a tot uitat pe telefon, până când i-a venit șoferul. A ales să se îmbrace din cap până în picioare în negru, fiind ”însoțit” doar de o sacoșă albastră, care nu are cum să nu îți iasă în evidență.



Florin Busuioc cumpărase câteva doze de bere Kozel, deși e de notorietate ca el nu consumă alcool, dupa infarctul pe care l-a suferit.

De altfel, se ferește să vorbească, de cele mai multe ori, de problemele lui personale, mai ales în spațiul public.



În luna noiembrie a anului 2018, Florin Busuioc a trecut printr-o încercare destul de grea. În timpul unui spectacol îl anunța pe unul dintre colegii săi că se simte rău. În scurt timp, s-a prăbușit pe podea. A mărturisit că obișnuia să fumeze câte trei pachete de țigări pe zi și să bea 16 cafele, însă după cumpăna prin care a trecut a renunțat la aceste obiceiuri nocive.



”Fumatul, trei pachete pe zi, cele mai tari țigări de pe piață. Plus oboseala. Aveam atunci, în perioada aia, multe spectacole. Îmi luam concediu de la PRO, plecam peste tot în țară. Și fugeam după spectacol ca să prind știrile de dimineață, mă duceam direct în direct, mai băgam cafele, nesomn, mâncam prostii. A fost bine că m-a prins cu oameni în jur și nu noaptea, în somn. Am avut noroc că un băiat, Bogdan, căruia îi voi mulțumi toată viața, a fost lângă mine și mi-a făcut resuscitare imediat, până să vină medicii, altfel… L-am întrebat: ”Mă, dar cum ai avut tu prezență de spirit să-mi faci aia?!”. ”Păi, tatăl meu mi-a murit în brațe, infarct, iar eu n-am știut ce să fac atunci”, a povestit Busu în podcastul lui Damian Drăghici.


Tot el a declarat că dacă ar da timpul înapoi ar face tot posibilul să nu se mai apuce de fumat. Acum a renunțat la țigări, iar cafea bea în cantități mult mai mici decât obișnuia.
”Nu mai beau deloc. Nici înainte n-o făceam. Am avut o bere în frigider de la un Revelion la altul!”, a mai spus actorul.