Cine ar fi crezut că cel care ne face să râdem cu lacrimi ar putea fi atât de pasionat de… cărți? Ei bine, Micutzu, cunoscutul comediant, a reușit să ne surprindă din nou! Atunci când nu este pe scenă, se pare că actorul adoră să petreacă timp printre rafturile de la Cărturești!



Micutzu a făcut o „plimbare literară” serioasă, pierzându-se printre cărți ca un adevărat pasionat. Oare și cărțile pot să-l inspire la glume? Ori e doar plăcerea lui ”vinovată”? Comediantul nu doar că a răsfoit câteva volume, dar s-a adâncit serios în paginile lor.
Poate că se pregătește pentru un nou stand-up special, unde va combina umorul cu lecturile din rafturi. Cine știe? Un lucru e cert: s-a simțit de minune printre cărți, iar imaginile exclusive surprinse de paparazzii noștri pot fi dovada vie în acest sens.
Știm cu toții că Micutzu e un tip vesel și energic, dar iată că în mijlocul cărților pare să fie mai calm și relaxat ca niciodată! Acum, să recunoaștem, prima țintă a comediantului după ce a ajuns la mall nu a fost chiar libraria.



Inițial, Cosmin Nedelcu a mers la un magazin de încălțăminte. Și aici a zăbovit câteva minute bune, s-a sfătuit cu vânzătoarele, dar parcă tot mai bine i-a mers la inimă o carte! În urmă cu aproximativ 10 ani, Micutzu era protagonistul unei emisiuni televizate în care prezenta rezumatul mai multor cărți într-o notă amuzantă. Să se fi întors la prima lui dragoste?!
Dacă pe scenă îl știm pentru glumele care ne fac să râdem în hohote, în fața rafturilor de cărți pare să fi descoperit o altă latură a sa: una calmă și plină de curiozitate.