Momente tensionate într-un hotel din Iași, după ce un apel la 112 a pus în alertă autoritățile. În seara de 23 aprilie, un bărbat de 52 de ani a cerut ajutorul poliției, după ce tatăl său, în vârstă de 80 de ani, a căzut și s-a lovit la cap în incinta unității de cazare.

La fața locului au ajuns de urgență echipaje ale poliției, dar și un echipaj medical. Primele verificări au confirmat cele sesizate, iar bărbatul rănit a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit stiripesurse.ro, persoana implicată în acest incident ar fi Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Acesta era cazat la Hotel Moldova, unde ar fi petrecut timp în restaurantul unității înainte de producerea incidentului.

Aceleași surse susțin că, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, artistul s-ar fi retras în cameră. Pe fondul unor probleme de sănătate, dar și al stării de amețeală, i s-ar fi făcut rău. În timp ce se afla în baie, acesta ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap.

În prezent, polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul. Deocamdată, starea de sănătate a bărbatului nu a fost făcută publică.


Cine este Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe este unul dintre cei mai respectați artiști din România, cunoscut pentru activitatea sa complexă ca interpret, actor și compozitor. De-a lungul carierei, a impresionat publicul prin spectacolele sale de muzică și poezie, reușind să aducă în prim-plan valorile culturale românești. Cu o voce inconfundabilă și un stil aparte, a devenit un reper în lumea artistică, fiind apreciat de generații întregi pentru autenticitate și profunzime.