Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, că este convins că momentul de criză din cadrul Coaliţiei de guvernare „va fi depăşit” şi a amintit că este rolul opoziţiei să atace Guvernul, nicidecum al partenerilor de coaliţie şi cu atât mai puţin al miniştrilor.

Potrivit şefului Camerei Deputaţilor, atunci când un ministru atacă premierul, înseamnă că nu mai vrea să facă parte echipa de guvernare.

„Convingerea mea este că acest moment va fi depăşit. Mizăm pe un comportament raţional şi responsabil din partea partenerilor noştri, aşa cum am văzut în foarte multe luări de poziţie. Pentru că la urma urmei, oamenii aşteaptă de la noi să facem ce am promis. […] Să le readucem aminte partenerilor noştri de coaliţie – doar unora dintre parteneri – criză în coaliţie este poate prea mult spus, este o reacţie emoţională, o reacţie care a ţinut mai mult de lipsa de experienţă în exercitarea guvernării, pentru o decizie salutară şi absolut necesară a premierului, care a luat decizia să îmbunătăţească activitatea într-un domeniu fundamental, cum este domeniul sănătăţii, prin a da şansa formaţiunii care deţine portofoliul să desemneze un ministru mai bun”, a adăugat el.

Ludovic Orban a reiterat faptul că „premierul beneficiază de susţinere totală”.

„Nici nu se pune în discuţie vreo secundă schimbarea configuraţiei politice. Noi nu ne jucăm cu România. Când am hotărât că premierul acestui guvern este Florin Cîţu suntem serioşi, consecvenţi şi mergem mai departe. De altfel îndemnul nostru către toţi partenerii de coaliţie este să lăsăm deoparte ceea ce ne separă şi să ne concentrăm pe ceea ce aşteaptă românii de la noi şi anume să asigurăm o bună guvernare a României”, a adăugat şeful PNL.

Ludovic Orban a mai precizat că „este total nefiresc, profund dăunător pentru funcţionarea unei instituţii fundamentale a statului român cum este guvernul, să îşi permită unul sau altul să dea declaraţii împotriva premierului”.

„Am spus foarte limpede: asta este în logica de funcţionare în toate democraţiile din lumea asta. Nu există ministru care să atace premierul sau care să atace un coleg de coaliţie. Solidaritatea guvernamentală… Guvernul reprezintă o echipă, chiar dacă este un guvern de coaliţie. În momentul în care un ministru îşi atacă un coleg de guvern, cu atât mai mult când îşi atacă premierul, înseamnă că nu mai vrea să facă parte din Guvernul respectiv. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Este total nefiresc, profund dăunător pentru funcţionarea unei instituţii fundamentale a statului român cum este guvernul, să îşi permită unul sau altul să dea declaraţii împotriva premierului. Declaraţii împotriva premierului chiar şi atunci când au motive, de cele mai multe ori când au motive le dau cei din opoziţie. Nu pot să dea declaraţii cei care sunt parte din coaliţia de guvernare şi mai ales cei care fac parte din echipa de guvernare. Cum să colaboreze un ministru cu premierul, pentru că premierul este cel care conduce Guvernul, atâta timp cât el îşi permite să atace public? Asta este o chestiune care ţine de logica de funcţionare a guvernării. În momentul în care un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă. Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt simple”, a subliniat liderul PNL.

La rândul său, premierul Florin Cîţu a ţinut să reamintească partenerilor de guvernare că este urgent şi foarte important nominalizarea unui nou ministru al Sănătăţii.

„În acest moment e foarte important – şi le aduc aminte colegilor din coaliţie că e foarte important şi avem nevoie de o nominalizare pentru ministrul Sănătăţii. Este foarte important să continuăm. Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă, are nevoie de un ministru interimar, de cineva care să fie în această luptă cu pandemia. Este foarte important, avem în continuare nevoie de a avea mai multe paturi la ATI, ştiţi foarte bine în ce situaţie suntem. Deci este nevoie de responsabilitate în actul de guvernare şi aşteptăm şi sunt sigur că vom primi în cel mai scurt timp un ministru competent care să facă faţă acestei situaţii”, a menţionat premierul.