Autoritățile au început să demoleze spațiile comerciale de la metrou, staţia de metrou „Ştefan cel Mare” este prima în perimetrul căruia s-a început acțiunea de demolare a spațiilor comerciale amplasate ilegal, miercuri dimineaţa. Termenul limită pentru eliberarea lor a expirat încă de vineri.
Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal a început miercuri dimineaţa la staţia de metrou Ştefan cel Mare, a anunţat Ministerul Transporturilor.
A început demolarea magazinelor de la metrou
Angajații ADP Sector 2, primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu sunt prezenți la acțiune.
Mihaiu spune că Poliția Locală S2 a făcut verificări și au constatat că lucrările s-au făcut ilegal.
Primul chioșc ilegal de la metrou a fost dat jos la stația Ștefan cel Mare. Revin cu detalii mai târziu”.
Mihaiu a spus că șase magazine din Stația Ștefan cel Mare vor fi evacuate, două la Pipera și alte câteva la stația Piața Iancului până la finalul săptămânii.
Edilul a semnat marți dispoziția pentru evacuare și demolare. Edilul a precizat că spațiile comerciale de la metrou sunt ilegale și de aceea vor fi demolate, inclusiv cele în care mai sunt mărfuri.
„Marfa din chioșcurile care nu fost evacuate va fi preluată cu proces verbal și depozitată, iar proprietarii vor putea să o recupereze”, a aprecizat primarul.
Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou a expirat vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex firmei care administrează aceste unităţi.
Într-un comunicat remis în data de 25 martie, reprezentanţii Metrorex precizau că această măsură a fost luată deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.
În replică, reprezentanţii Unităţii – Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a subliniat, la rândul său, că, în condiţiile în care acele chioşcuri nu vor fi ridicate până la data limită, “se va restabili legea”.
La stația Piața Unirii, unde este „Raiul” comercianților de la metrou, mai multe spații comerciale s-au închis deja, cum sunt cele de tip „convenience”, sau în regim de franciză!
Be the first to write a comment.