Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a reapărut recent într-o emisiune la Realitatea TV, după o perioadă în care a evitat aparițiile publice. Cu această ocazie, el a vorbit despre situația sa actuală, dar a refuzat din nou să ofere explicații clare privind veniturile din care își întreține familia.

În timpul intervenției televizate, Călin Georgescu a afirmat că familia sa ar fi fost „prigonită” după candidatura la alegerile prezidențiale și a sugerat că nu exclude o nouă candidatură la cea mai înaltă funcție în stat.

Întrebat direct din ce bani trăiește în prezent, acesta nu a oferit un răspuns concret.

„Dumnezeu ne ține pe toți. Și pe mine, dar și pe dumneavoastră, și pe cei care pun aceste întrebări, nu de dragul de a avea un răspuns, ci pentru că le place bârfa. Prin urmare, nu sunt interesat de așa ceva și continui să vă spun că toate aceste răzbunări, să spun așa , ale sistemului nu-mi fac cinste în fața lui Dumnezeu”, a răspuns Călin Georgescu.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Călin Georgescu nu mai înregistrează venituri nici măcar de la Universitatea din Pitești, instituția unde a activat anterior. În același document apare și firma soției sale, Cristela Georgescu, care ar avea venituri declarate de aproximativ 2.000 de lei lunar.

Pe lângă aceste sume, familia ar mai încasa doar alocațiile copiilor, în valoare de aproximativ 600 de lei pe lună.

Cu toate acestea, stilul de viață al fostului candidat a stârnit numeroase întrebări. Călin Georgescu se deplasează frecvent cu mașină cu șofer și este însoțit de bodyguarzi la aparițiile publice. De asemenea, familia locuiește într-o vilă situată în apropiere de București, despre care acesta a declarat că a fost achiziționată „în timpul campaniei electorale”.

În declarația de avere, Georgescu a menționat și existența a două conturi bancare în care ar avea aproximativ 260.000 de euro. Ulterior, el a afirmat că din aceste economii a cumpărat locuința în care trăiește în prezent cu familia și că a plătit, de asemenea, o amendă în valoare de 200.000 de lei primită de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Discuțiile legate de veniturile și cheltuielile lui Călin Georgescu nu sunt însă noi. După campania prezidențială de anul trecut, acesta s-a ales cu un dosar penal după ce a declarat cheltuieli zero pentru campania electorală, în condițiile în care, potrivit unor informații apărute în spațiul public, susținerea ar fi costat milioane de euro.

Cheltuielile sale au continuat însă și după încheierea campaniei. De exemplu, atunci când se prezintă săptămânal la controlul judiciar, fostul candidat este adus și preluat de un șofer și este însoțit de bodyguarzi. O organizare similară a fost observată și la deplasarea sa la Broșteni, unde a apărut însoțit de același alai.

În cea mai recentă declarație de avere depusă, Călin Georgescu a inclus o anexă în care menționează că a beneficiat de bunuri primite „cu titlu gratuit” în timpul campaniei prezidențiale, inclusiv de autoturisme folosite în acea perioadă.

„Din avantajul reprezentat de folosința cu titlu gratuit a autoturismului Renault Austral, timp de 7 luni (septembrie 2024 până în prezent), la un echivalent deplasări zilnice cu serviciul de t zilnice cu serviciul de taximetrie „Uber” în medie 200 lei, estimez că am economisit suma de 42.000 RON; Din avantajul reprezentat de folosința cu titlu gratuit a autoturismului Mercedes GLE450, timp de 4 luni (mai 2024 – septembrie 2024), la un echivalent deplasări zilnice cu serviciul de taximetrie „Uber” în medie 200 lei, estimez că am economisit suma de 24.000 RON”.

Autoturismele ar fi fost puse la dispoziția sa de Horațiu Potra. După campania electorală, Călin Georgescu a fost sancționat de Autoritatea Electorală Permanentă cu o amendă în valoare de 200.000 de lei.

Fostul candidat a precizat că a plătit jumătate din sumă în termenul legal și că a decis să conteste sancțiunea în instanță.