Parcă trăim anul 2009 din nou: tot gunoiul dosit sub preș ca să fie scuturat în capul nostru după alegeri.

Puțini înțeleg deja cât de gravă este groapa economică în care tocmai am căzut pentru că primul șoc a lovit complet inegal: majoritatea au fost afectați puțin sau deloc, în vreme ce câteva sute de mii de oameni au rămas efectiv fără nici un venit timp de câteva luni – cei care nu aveau contracte de muncă pentru a putea încasa măcar șomajul tehnic. Când se apucă să facă statisticienii mediile lor ponderate, din „totul ca înainte” și răbdat de foame iese că în medie am renunțat fiecare la câte un hamburger pe zi.

Însă nota de plată va veni, inevitabil, pentru toată lumea. Ce s-a pierdut acum în doar câteva ramuri se va rostogoli inevitabil în restul economiei și în finanțele publice pentru destule trimestre de acum încolo. Multe? Puține? Depinde de acum de deciziile de politică economică.

Non-deciziile până una alta, că dezbaterea principală la nivel de guvern pare încă să fie câți consumatori să aibă voie la o masă și al câtelea să se dea doi metri mai în spate. Sau care e riscul de contagiune în sala de păcănele și în alte locuri ale pierzaniei. În vremea asta, economic vorbind, plânge masa.

Deficitul bugetar este estimat oficial să ajungă la 6,7% din PIB, însă prognozele de venituri sunt atât de incerte încât n-ar fi surprinzător nici dacă aterizează până la urmă în jurul unui număr cu două cifre. Deciziile posibile de politică fiscală sunt trei: fie nu faci nimic (de obicei cea mai proastă), fie faci echilibrare contabilă în stil FMI cu creștere de taxe și austeritate (cu consecințe care agravează situația, mai ales dacă decizia este amânată până în ultimul moment), fie ai curajul să adâncești deficitul și mai tare, pentru a stimula economia (cu speranța că e o investiție care va fi recuperată din creșterea ulterioară și cu condiția să aibă cine să-ți dea banii).

Pachetul de stimuli promis de Uniunea Europeană (750 de miliarde de euro din care România ar urma să primească 20 de miliarde gratis și încă 13 miliarde cu dobândă mică) – dacă și când va veni – poate să fie o gură de oxigen care să ne scutească de multe bătăi de cap. Dar am auzit oare pe cineva să zică ce s-a gândit că ar vrea să facă cu banii? Autostrăzi mai repede? Finanțare pentru investiții? Stimulente fiscale / reduceri de taxe? Ceva? Orice? L. Orban: „Este un program fundamental, care va avea efecte extrem de benefice”. Mulțumim din inimă, ce noroc că ne-ați anunțat!

Tot așa, linia de finanțare directă de 4,5 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană este o o plasă de siguranță necesară și care de altfel ar fi trebuit să existe de mult pentru o țară care teoretic este obligată să adere la euro într-un viitor previzibil. Dar în zona asta e cam singura veste bună… Că veni vorba…