- Directorul companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, pus sub control judiciar, pentru 60 de zile DNA îl acuză că a cerut unui reprezentant al unei firme private suma de 760.000 de euro
- Potrivit procurorilor, banii au fost ceruţi pentru ca UNIFARM să acorde un contract de achiziţie de măşti şi combinezoane companiei
- Directorul companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de DNA.
Procurorii îl bănuiesc că a cerut unui reprezentant al unei firme private, al cărei nume nu este furnizat de DNA, suma de 760.000 de euro, bani cu care Unifarm să atribuie un contract de achiziţie pentru 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti. Întâlnirea dintre cei doi ar fi avut loc la un restaurant din Capitală.
DNA spune, într-un comunicat de presă, că ar fi fost livrate, într-o primă tranşă, 26.000 de combinezoane şi 1 milion de măşti care, spun procurorii, ar fi neconforme. Măsura de impunere a controlului judiciar înseamnă că Adrian Ionel nu va putea să-şi exercite funcţia de director Unifarm şi nu va putea părăsi Capitala fără acordul autorităţilor.
Reacţia lui Adrian Ionel, directorul companiei Unifarm
„Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt”, a declarat directorul Unifarm, Adrian Ionel.
Este absolvent de drept la Spiru Haret, completându-și apoi studiile cu un master în managementul informațiilor de securitate națională la Academia Națională de Informații din cadrul SRI. În 2012, a fost numit pentru prima oară director la UNIFARM în vremea în care Victor Ponta era ministru interimar al Sănătății, lucru pe care liderul Pro România pare că l-a uitat.
Cine este Adrian Ionel?
În august 2015, Adrian Ionel a fost detașat de la Unifarm la Institutul Cantacuzino, fiind numit de ANCSI-ul din subordinea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu la acea vreme (și el cu studii la Academia SRI, ce coincidență!). Acea numire s-ar fi făcut tot ilegal, susținea sindicatul angajaților de la Cantacuzino zilele trecute.
A stat la Cantacuzino câteva luni, probabil nu i-a plăcut sau n-o fi fost util, așa că după Colectiv și căderea Guvernului Ponta s-a întors la Unifarm, unde a devenit la începutul anului 2016 președinte al Consiliului de Administrație, iar în 6 iunie 2016 a dobândit calitatea de director general al companiei aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
Trecut cu vederea de tehnocrați
Vlad Voiculescu, ministru în guvernul tehnocrat, se pare că și el l-a uitat pe Adrian Ionel, întrebându-se acum retoric pe Facebook: cine este în spatele cuiva care îndrăznește să fure în felul ăsta? Pentru că omul nu poate fi de capul lui acolo!
DNA spune că Adrian Ionel s-ar fi numit singur, încălcând legea, dar chiar nu a știut nimeni din Ministerul Sănătății acest lucru pe tot parcursul anului 2016, având probabil și reprezentanți și emisari în CA/pe lângă companie?
Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA. Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).
Dacă vom căuta și găsim comunicate sau corespondență între Adrian Ionel și ministerul condus de Vlad Voiculescu, ce facem? Și dacă nu știa, cum e oare să fii ministru și să nu știi ce director are ditamai compania din subordinea ta?
După ce PSD a câștigat alegerile la finalul anului 2016, Adrian Ionel a rămas pe scaunul de director la Unifarm în ciuda unui control al corpului de control al Ministerului Sănătății la capătul căruia au fost descoperite 18 nereguli la companie și a fost cerută destituirea directorului. Bodog l-a păstrat, Pintea l-a păstrat, Costache l-a păstrat, Nelu Tătaru – mai vedem, că a fost pandemie și să zicem că era nevoie de stabilitate pe post. O stabilitate care ia uite ce scoate la suprafață!
Se vor scrie multe rechizitorii privind achizițiile Covid, că legea, decretele și ordonanțele au fost interpretate în fel și chip la toate nivelurile.
Întrebarea de final este… intră procurorii în afacerile serviciilor sau e doar o schimbare de gardă?
Be the first to write a comment.