Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au desfășurat, miercuri, o acțiune amplă într-un dosar care vizează un incident violent petrecut la începutul lunii aprilie, între suporteri ai echipelor Steaua și Dinamo.
Potrivit informațiilor oficiale, ancheta este coordonată de Serviciul Grupuri Infracționale Violente și are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
În data de 29 aprilie 2026, oamenii legii au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, în municipiul București și în județul Ilfov. Persoanele vizate au fost depistate și conduse la audieri, urmând ca față de acestea să fie dispuse măsurile legale.
Conform anchetatorilor, un bărbat în vârstă de 35 de ani ar fi fost urmărit în trafic de mai multe persoane, în contextul rivalităților dintre galerii. În timpul incidentului, autoturismul acestuia ar fi fost lovit cu obiecte contondente, fiind distruse luneta și un geam lateral.
Victima ar fi reușit inițial să părăsească zona, însă ar fi fost în continuare urmărită, situație în care ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi ieșit de pe carosabil. Ulterior, sub amenințări, ar fi fost deposedată de un rucsac în care se aflau obiecte cu însemne ale unei galerii sportive.
Acțiunea polițiștilor a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
În acest context, unul dintre părinții tinerilor implicați a transmis un mesaj public, susținând că aceștia ar fi fost influențați de alte persoane și că situația ar trebui privită și din această perspectivă. Părintele afirmă că tinerii ar fi fost determinați să participe la astfel de acțiuni, fără a conștientiza pe deplin consecințele.
Declarația acestuia este redată integral:
„E o nenorocire ce se întâmplă cu aceste galerii. Dimineața au venit direct la ușă. Bine măcar că nu ne-a spart ușa din prima, adică au ciocănit. După, puși direct pe burtă. Cum vine asta? Vă dați seama ce se întâmplă? Și totul, pentru ce? Din cauza unora care îi pun pe ăștia mici, că la 20 și un pic de ani ești un copil… să facă fel de fel de porcării. Că să se dueleze cu ăia de la Dinamo, de la Rapid. L-au luat, l-au dus la declarații, fiul meu este unul dintre cei cercetați în stare de libertate. Din toți 8, 3 sunt arestați la domiciliu. Vreau pe această cale să fac un apel. La ceilalți părinți. Să le spună copiilor să facă ce trebuie să facă, ca să scape. Pentru că nu e vina lor. Ei sunt mici, sunt proști. Sunt alții care cu asta se ocupă. Este unul, Florescu, despre care am înțeles că este polițist. În noaptea aia, ar fi sunat la unii de la Dinamo, în momentul în care s-a întâmplat, să spună ”ia uitați, eu sunt acasă”, adica un fel de alibi. Și îi pun pe proștii ăștia de copii să facă fel de fel de nefăcute… Cum să se ducă copiii noștri la pușcărie, pentru nu știu ce steag avea în ghiozdan? Cum să se ducă copilul la pușcărie pentru fular și pentru steag? Chiar atât de idioți suntem? Eu nici nu știam că s-a întâmplat asta, habar nu aveam. Ne-a luat ca din oală. Când am aflat toată asta, am început și noi, părinții, să căutăm. Și să vedem ce s-a întâmplat. Că e de o lună, nu de azi, de ieri. Copiii au spus ”că nu, că nu am făcut eu”. Dar dacă nu ai făcut tu, du-te și spune cine te-a învățat. Spune cine te-a pus. A cui era mașina. Că el nu are mașină. Spune tot. Ceilalți părinți să nu-și lase copiii să se ducă la pușcărie! Merită libertatea să ți-o dai pentru steaguri și fulare? Nu merită! Copiii ceilalți să spună: ”băi, ăsta m-a pus”. De unde să aibă niște copii acces la GPS-uri? Că mă gândesc că e ceva mai complicat, de poți să urmărești pe cineva… Ăsta e singurul lucru pe care mi-l doresc, ceilalți părinți să facă orice ca să își scape copiii. Nu trebuie niște copiii să își strice viața. Că dacă faci pușcărie, nimeni nu te scapă după”
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească cu exactitate responsabilitățile fiecărei persoane implicate.






Comments are closed for this post.