În timp ce lumea așteaptă cu sufletul la gură pronunțarea divorțului dintre Ilie și Ioana Năstase, paparazzii noștri au reușit să surprindă un moment extrem de rar. Atacpersoana.ro vă prezintă exclusivitatea momentului! Ioana și Ilie Năstase sunt, de fapt, în continuare împreună!
Pentru mulți, relația lor părea de mult ruptă iremediabil, mai ales după ce, pe 17 iunie 2025, Ioana Năstase a inițiat separarea legală, invocând „violența fizică și verbală” în căsnicie. Prima înfățișare, din 30 octombrie 2025, a fost ratată de „Nasty”, care nu s-a prezentat la tribunal, astfel că instanța a reprogramat cauza pe 15 ianuarie 2026. La cea de-a doua ședință, judecătorii au cerut probe suplimentare, următorul termen fiind stabilit pentru 30 aprilie 2026, așa cum apare pe portal.just.ro.
Astăzi, noi avem EXCLUSIVITATEA momentului. Cei doi au fost surprinși împreună. Ilie Năstase și Ioana au fost fotografiați în mașina lui Năstase, în timp ce se deplasau către bancă. Deși se află în plin proces de divorț, atmosfera dintre ei părea relaxată și fără tensiuni evidente. Nimic nu indica certurile și acuzațiile de la tribunal. Ioana a rămas în mașină, așezată confortabil, cu țigara în mână, în timp ce Ilie și-a făcut treburile la ghișeu. După câteva minute, s-a întors la geamul mașinii și i-a întins o hârtie, un document sau o chitanță de la bancă, apoi a urcat în mașină, iar ei au plecat împreună.
De la bancă, cei doi au pornit spre un complex de vile din zona Otopeni. Există vreo reconciliere, sau doar o colaborare civilizată între foștii soți? Divorțul dintre Ilie și Ioana a fost mediatizat intens, Ioana acuzându-l pe fostul mare tenismen de violență fizică și verbală. Aceasta a adus probe și martori, iar procesul s-a prelungit din cauza complexității situației. În fața instanței, Ilie Năstase a refuzat să se prezinte la prima ședință. Următorul termen în dosarul divorțului este stabilit pentru 30 aprilie 2026, iar până atunci publicul rămâne cu imagini exclusive și gesturi surprinse de paparazzii atacpersoana.ro, care îi cam dau de gol!






Comments are closed for this post.