Dincolo de statutul de vedetă, Vladimir Drăghia rămâne un tip discret, organizat și, se pare, mereu pe fugă. Iar imaginile surprinse de paparazzii atacpersoana.ro dovedesc cât se poate de clar acest lucru. L-am prins într-o ipostază rară pe câștigătorul de la Exatlon România. Așa își recapătă energia, fără să tragă prea mult de timp!

Actorul nostru ne-a demonstrat că, pentru el, cafeaua nu e ritual, ci ”combustibil”. Paparazzii atacpersoana.ro l-au surprins pe Vladimir Drăghia în Capitală, mergând grăbit pe stradă. La un moment dat, totuși, concurentul de la Desafio a făcut o scurtă oprire la o cafenea de cartier. A intrat hotărât, a comandat rapid o cafea și a rămas în fața tejghelei. Nici vorbă să se așeze la masă, să scoată laptopul sau să stea pe telefon minute în șir, cum fac alți clienți.

A luat paharul și… a dat cafeaua pe gât aproape dintr-o suflare. Nici n-a apucat să se răcească! Totul s-a întâmplat în doar câteva minute. După ce a terminat cafeaua, Vladimir Drăghia și-a continuat drumul exact la fel de grăbit cum venise. A dat-o pe gât și dus a fost!

Pentru aproximativ două luni, Vladimir Drăghia a participat la un show de la ProTV, filmat în Thailanda, care încă se difuzează. Așadar, dacă pe micile ecrane actorul dă tot ce are mai bun pentru a câștiga probleme sportive, în realitate își vede de viață și de… pauza de cafea! 

Nu este pentru prima dată când Vladimir Drăghia lipsește de acasă. Cu toate acestea, de data asta s-au aprins zvonuri cu privire la divorțul dintre el și Alice Cavaleru. Zilele trecute, Vladimir Drăghia a mai fost surprins (VEZI AICI VIDEO) de paparazzii atacpersoana.ro, tot singur!

„Ăsta era ultimul risc! De nevastă-mea dacă e să mă despartă vreodată cineva doar eu, sau ea! Este destul de complex din punct de vedere al interacțiunii cu celelalte persoane, iar fizic este solicitant, dar nu la nivelul acela în care să trebuiască să fii sportiv ca să reușești.

O sa vedeți că există niște concurenți excepții, care nu sunt neapărat cei mai buni sportivi, dar care reușesc să facă niște jocuri foarte bune. Ideea e că nu este despre mușchi, despre rapiditate, dar este și despre astea două. Frumusețea acestui joc stă în complexitatea lui”, a declarat Vladimir Drăghia pentru Click.ro.