ANUNȚUL FĂCUT DE FOSTUL CAMPION MONDIAL LA BOX
Vitali Klitschko, primar al Kievului și fost campion mondial la categoria grea, a fost infectat cu noul coronavirus. Chiar el a anunțat, sâmbătă, că este purtător al virusului ucigaș.
Fostul mare boxer se simte însă bine, având, din primele informații, o formă ușoară de COVID-19. „Coronavirusul m-a lovit într-un moment foarte inoportun. Astăzi am fost testat pozitiv. Mă simt bine, dar trebuie să stau în autoizolare”, a fost anunțul pe care Vitali Klitschko l-a făcut.
Vitali Klitschko a fost infectat cu noul coronavirus
Vitali Klitschko, în vârstă de 49 de ani, este primar al Kievului din 2014 şi este favorit pentru un nou mandat la alegerile programate duminică. Acestea sunt considerate un test pentru formaţiunea Slujitorul poporului a preşedintelui Volodimir Zelenski. La fel ca Zelenski, Klitschko este prooccidental, dar în trecut l-a susţinut pe rivalul şi predecesorul lui Zelenski, Petro Poroşenko, ales şef al statului în 2014, după plecarea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici.
Klitschko nu şi-a ascuns ambiţiile prezidenţiale înaintea alegerilor din 2014, dar s-a retras pentru a-i permite lui Poroşenko să candideze, şi este considerat unul din potenţialii candidaţi la prezidenţialele prevăzute pentru 2024.
Be the first to write a comment.