Vali Vijelie a venit cu o serie de precizări după ce Poliția, cu ajutorul sirenelor, a oprit un concert pe care cântărețul de muzică de petrecere îl susținea vinerea trecută pe terasa unui restaurant din Mamaia. Artistul a povestit că în seara respectivă, la una dintre mese se afla și “șeful poliției”, cu care, de altfel, ar fi și băut un șpriț.

Vali Vijelie nu a precizat, însă, clar despre ce fel de șef este vorba. În continuare, artistul a declarat că nu se simte cu nimic vinovat că oamenii s-au înghesuit în fața localului pentru a-l asculta.

Toată lumea a venit, nu mai erau locuri. Oamenii.. să stăm în picioare. Înăuntru erau, nu mai știu, 3-400. Am ocupat locurile și de la cealaltă terasă. Și pe stradă s-au strâns oamenii fără număr. Unde-i vina mea? Și știi care-i frumusețea? N-o spun, pentru că… Dar o spun până la urmă, că a trecut. Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț”, a declarat Vali Vijelie în cadrul emisiunii “Vorbește lumea”, difuzată de Pro TV.

Vali Vijelie a scăpat de amendă, nu și administratorul localului

Cântărețul de muzică de petrecere a mai precizat că nu a primit nicio sancțiunea din partea oamenilor legii, care i-au întrerupt reprezentația. “N-am primit amendă, ca să știți. N-am primit niciun fel de amendă. Am primit doar aplauze și respect. A spus oamenii, dacă e vorba de amendă, plătim noi. Să ne cânte Vijelie!”, a mai spus Vali Vijelie.

O persoană a avut, însă, de suferit. “Administratorul societății respective s-a ales cu o amendă în valoare de 2.500 de lei pentru organizarea de petreceri, interpretul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanţa, Andreea Iliescu, pentru stirileprotv.ro.