Procurorii DNA întreprind vineri dimineața percheziții la locuințele City manager-ul Sectorului 5 din Capitală, Iulian Cârlogea, arhitectul primăriei Sectorului 5 și mai mulți polițiști locali. Este vizat și biroul arhitectului precum și sediul Poliției Locale Sector 5.
UPDATE: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024–2026, a unor infracțiuni de corupție.
”Faptele investigate ar fi fost săvârșite de funcționari publici și vizează posibile demersuri nelegale pentru urgentarea recepției unui imobil și pentru atestarea edificării unui ansamblu rezidențial, prin proceduri și documente administrative.
În cursul zilei de 6 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, se precizează în informarea DNA.
Știrea inițială:
Surse judiciare au precizat că perchezițiile, 5 la număr, au loc în cadrul unui dosar instrumentat de Secția a doua din DNA, cea care anchetează fapte de corupție și fapte asimilate faptelor de corupție.
Sunt anchetate fapte de dare și luare de mită precum și fapte de trafic de influență și fals intelectual.
Iulian Cârlogea, city managerul Sectorului 5 din Capitală este nepotul lui Cristian Popescu Piedone și implicit verișor primar al actualului edil Vlad Popescu Piedone.
Acesta mai are un frate, Viorel Cârlogea, care este director executiv la Direcția de control din cadrul Primăriei Sectorului 5. Ana-Veronica Șerban, soția lui Iulian Cârlogea este și ea angajată a primăriei, nepotismul fiind cuvântul de ordine în administrația locală sector 5.
The post UPDATE Percheziții DNA la Primăria Sectorului 5 și la domiciliile City managerului, arhitectului și sefilor Poliției Locale | Anunţul oficial al DNA first appeared on DNAmedia.






Comments are closed for this post.