Cine ar fi crezut că femeia care, ani la rând, a bifat apariții ca scoase din cutie poate ajunge să treacă aproape neobservată printre rafturile unui supermarket? Nici nu ai fi recunoscut-o, dacă ai fi trecut pe lângă ea! Paparazzii atacpersoana.ro au surprins-o pe Lavinia Pârva într-o ipostază total diferită de imaginea impecabilă cu care ne-a obișnuit.

Diva discretă din viața lui Ștefan Bănică Jr. pare că a lăsat, măcar pentru câteva ore, eleganța la garderobă. Fără machiajul perfect, fără ținutele spectaculoase, Lavinia Pârva a fost surprinsă departe de lumina reflectoarelor, cât se poate de naturală. Iar imaginile pe care vi le prezentăm sunt dovada vie în acest sens.

Cu părul prins într-un coc neglijent, fix în vârful capului, ochelari de soare la ochi și o ținută cât se poate de lejeră, hanorac negru oversized și pantaloni de trening roșii, părea mai degrabă o clientă obișnuită decât femeia care a stârnit atâtea controverse în trecut. 

Și cum să nu stârnească? Relația cu Ștefan Bănică Jr. a fost, ani la rând, sub lupa publicului. Diferența de vârstă dintre cei doi, dar și începutul poveștii lor, care a venit la scurt timp după despărțirea artistului de Andreea Marin, au alimentat nenumărate speculații. Cu toate acestea, Lavinia Pârva a preferat mereu să joace cartea discreției, construindu-și imaginea de femeie elegantă, calculată și mereu „la patru ace”.

Despre transformările ei de-a lungul timpului s-a vorbit la fel de mult. Au existat voci care au susținut că artista ar fi apelat la intervenții estetice, însă ea a evitat să confirme sau să infirme.

Lavinia Pârva nu era singură la cumpărături. Alături de ea se afla o doamnă care, cel mai probabil, este o persoană care o ajută în gospodărie. Cele două au făcut cumpărăturile liniștite, au așteptat civilizat la casă, iar Lavinia Pârva și-a pus produsele pe bandă ca orice om obișnuit.

După ce a plătit, a fost ajutată de însoțitoarea sa. Fiecare a ieșit din supermarket cu câte două pungi zdravene, semn că aprovizionarea a fost serioasă. Ulterior, cele două s-au îndreptat spre mașină și au plecat rapid, fără să atragă prea mult atenția… sau cel puțin așa au crezut.