ATAC a obţinut stenogramele folosite ca probe de DNA într-un dosar care a umplut de ruşine Poliţia Română. Opt poliţişti rutieri, printre care şi şeful Biroului Rutier din Iaşi, sunt acuzaţi de luare de mită după ce ar fi primit gratis, de la un restaurant din oraş, ciorbe, pizza, aripioare de pui – uneori cu sos picant, meniuri crispy sau piept de pui la grătar.
Dosarul „ciorbarilor“ din Poliţia ieşeană a fost deschis de procurorii DNA Iaşi în mai anul trecut. Telefoane ale unor agenţi sau ofiţeri din cadrul instituţiei ieşene, dar şi ale unor reprezentanţi ai restaurantului Mamma Mia, au fost ascultate începând cu vara anului 2019, discuţiile interceptate fiind considerate probe ale unor fapte de luare de mită constând în porţii de mâncare.
Investigaţia a demarat după ce la urechile anchetatorilor anticorupţie a ajuns informaţia că şeful Biroului Rutier din Iaşi, Gheorghiţă Ciobanu „obişnuieşte să solicite şi să primească diverse produse de la conducătorii auto identificaţi că au săvârşit abateri la prevederile Codului Rutier“.
Investigaţia s-a concentrat pe o presupusă înţelegere tacită pe care ofiţerul şi subalternii săi de la Biroul Rutier din Iaşi ar fi avut-o cu reprezentanţii restaurantului Mamma Mia din Iaşi. Târgul dintre poliţişti şi cei de la restaurant era simplu: în schimbul unor porţii de mâncare, agenţii închideau ochii atunci când şoferii-curieri ai restaurantului încălcau regulile de circulaţie.
Prevalându-se de protecţia de care dispun din partea poliţiştilor rutieri, conducătorii autoturismelor inscripţionate cu „Mamma Mia” (parcul auto al societăţii având în dotare aproximativ 100 de autoturisme cu care efectuează livrări la domiciliu) obişnuiesc să încalce regulile de circulaţie (întoarcere pe linie dublă continuă, trecere pe culoarea roşie a semaforului etc.), punând astfel în pericol siguranţa participanţilor la trafic, fără să fie sancţionaţi pentru abaterile comise”, se menţionează într-un document oficial al DNA, obţinut de „Adevărul”. Preferinţele culinare ale unui agent În timpul investigaţiei, anchetatorii de la DNA au convins un angajat al restaurantului să colaboreze cu ei şi au obţinut, astfel, probe despre porţiile de mâncare gratuite pe care poliţiştii le-au primit de la restaurant.
Robert Nicolae Barabaş, un tânăr agent, de doar 28 de ani, este cel căruia i se aduc cele mai multe acuzaţii de luare de mită. În perioada 22 iunie 2019 – 7 martie 2020, acesta ar fi primit 25 de porţii de mâncare de la Mamma Mia, în schimbul protecţiei oferite şoferilor firmei. Ar fi vorba, în total, de un discount de 2.650 de lei, reprezentând mâncarea gratuită pe care Barabaş a primit-o în perioada menţionată. Printre mâncărurile primite de Barabaş se numără piept de pui Teriyaki, ciorbă de văcuţă, pizza, coaste, paste sau tochitură. Discuţiile agentului Barabaş cu colegii săi Colaboratorul procurorilor din interiorul restaurantului este C.A.P., un tânăr plecat între timp de la unitate. Martorul a povestit cum era apelat de Barabaş pentru a i se cere mâncare, pe care, uneori o ducea chiar el în birourile poliţiştilor rutieri. C.A.P. era prezentat de Barabaş colegilor săi cu apelativul „prietenul meu” şi a povestit că, uneori, porţiile de mâncare ajungeau şi la alţi agenţi. DNA a interceptat chiar discuţii dintre poliţişti, în care aceştia vorbeau dezinvolţi despre ce să comande la prânz.
Alteori, cum s-a întâmplat pe 6 iulie 2019, Barabaş cerea mâncare pentru el şi colegi şi când se aflau în misiune. Atunci, patru poliţişti aflaţi în misiune ar fi primit două pizza, ce le-a fost livrată de un curier. În aceeaşi zi, procurorii au interceptat două conversaţii purtate de Barabaş cu colegii săi în care îi întreabă pe aceştia ce vor să mânânce. Iată una, dintre Barabaş şi Carmen Ignăţel: IGNĂŢEL CARMEN: Da, ROBERT!BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Ce vreţi să mâncaţi? IGNĂŢEL CARMEN: Dar ce mâncaţi voi? BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Salată, ceva? Sau ce? IGNĂŢEL CARMEN: Da, o salată, da. BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Vreţi tot CEZAR de-aia? IGNĂŢEL CARMEN: Nu, altceva ce mai au? BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Intraţi pe MAMMA MIA şi vedeţi acolo. IGNĂŢEL CARMEN: Hai, bine. Şi te sun. O altă conversaţie, din aceeaşi zi, dintre Barabaş şi un alt coleg.
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Da, băietu’!
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Ia zi-mi, ce vrei să mănânci?
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Ce vreau să mănânc?
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Da.
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Adică? Dar unde mergem?
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Păi ce ia mânca? De la MAMMA MIA, ce vrei? Vrei pizza, vrei crispy… vrei….
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Pizza, pizza!
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Vrei pizza?
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Pizza, pizza… puţa.
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Bine, bine. Hai… mânca-mi-ai puţa! Pa!
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Pa!Aceste conversaţii, însoţite de bonuri fiscale cu reducere 100%, bătute în casă pentru mâncarea ce ajungea la poliţişti, sunt considerate de anchetatori probe ale faptei de luare de mită. DNA exemplifică şi câteva situaţii în care şoferi ai restaurantului au fost prinşi încălcând normele rutiere, însă nu au fost sancţionaţi. Acuzaţiile aduse şefului Biroului Rutier Procurorii au prezentat lumii acest dosar la 27 august, atunci când au formulat o propunere de arestare preventivă. Patru persoane au fost prezentate instanţei în acea zi, printre ei fiind şi agentul Robert Barabaş. La arestare au mai fost duşi şi managerul Mamma Mia, Andrei Hîncu, şi responsabilul de la livrări, Marian Ciobanu. Un alt poliţist, de la Serviciul de Înmatriculări, care ar fi primit şi bani, nu doar mâncare, a fost şi el dus la arestare. În cele din urmă, instanţa a decis ca toţi să fie cercetaţi în libertate. În aceeaş zi, alţi doi poliţişti rutieri, Viorel Zaborilă şi Viorel Lohan, au fost plasaţi sub control judiciar în aceeaşi zi, pentru că ar fi primit mită mâncare.
Zilele trecute, la DNA a fost chemat şi şeful Biroului Rutier, Gheorghiţă Ciobanu, care a fost plasat şi el sub control judiciar, alături de alţi doi subalterni, Gabriel Ciochină şi Gabriel Dămoc. „În perioada 11 februarie 2019 – 24 iulie 2020, cei trei inculpaţi, în baza unei înţelegeri tacite ce exista la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii unui restaurant, ar fi pretins şi primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei”, acuză DNA.
În privinţa lui Ciobanu, potrivit documentelor obţinute de „Adevărul”, proba principală a acuzării e o interceptare telefonică în care acesta comandă mâncare de la Mamma Mia, însă nu prin dispecerat, ci direct de la managerul Andrei Hîncu. Iată interceptarea:
HÎNCU Andrei Cosmin: – Bună ziua!CIOBANU Gheorghiţă: – Bună ziua! Ce faci, domnul…?HÎNCU Andrei Cosmin: – Bine, bine! Mă îndrept spre căsuţă. Ce faceţi?CIOBANU Gheorghiţă: – Am înţeles! Dar ce să fac? Şi eu pe-acasă, am ajuns mai devreme şi… !HÎNCU Andrei Cosmin: – Ah, am înţeles!CIOBANU Gheorghiţă: – Dar pot să fac şi eu o comandă sau să sun acolo de…? Vreau trei pizza de post şi una de frupt.HÎNCU Andrei Cosmin: – Da. Da, dar trimiteţi-mi un mesaj, vă rog!CIOBANU Gheorghiţă: – Da? Cu adresa, da?HÎNCU Andrei Cosmin: – Ca să dau mesajul. Da, da, da şi cu adresa, da.CIOBANU Gheorghiţă: – Am înţeles! Da, bine, bine!HÎNCU Andrei Cosmin: – Da? Bine! Şi se rezolvă, da?CIOBANU Gheorghiţă: – Mulţumesc! Mersi! Pa, pa!HÎNCU Andrei Cosmin: – Bine, domnul, bine! Sănătate!
Gheorghiţă Ciobanu (FOTO)
Gheorghita Ciobanu a contestat în instanţă controlul judiciar şi a declarat că nu e vinovat. „Am comandat, dar am plătit. Nu înţeleg unde este mita, deoarece eu nu ies în stradă, nu am favorizat pe nimeni”, a spus acesta.
În interceptări, reprezentanţii restaurantului îi numesc pe poliţişti „băieţii veseli”. La finele anului trecut, Andrei Hîncu ar fi aflat că SIPI, serviciul secret al ministerului de interne, ar fi aflat despre năravurile agenţilor şi a decis să îşi ia măsuri de precauţie. De atunci, nu au mai fost trimişi şoferi cu mâncare la sediul Poliţiei. Până atunci, însă, restaurantul avea o evidenţă scrisă cu numele tututor agenţilor care comandau mâncare gratuit. Acea evidenţă se află în posesia DNA. Săptămâna aceasta, alţi doi agenţi de poliţie, Bogdan Toderaşcu şi Liviu Andrei, au fost chemaţi la DNA pentru a fi puşi sub acuzare pentru fapte similare. Cei doi sunt de la Serviciul Rutier al judeţului Iaşi.
Sediul Biroului Rutier Iaşi Sursa justitiecurata.ro
Be the first to write a comment.