• Autorităţile ar putea restricţiona circulaţia în anumite zone, dacă apar focare de coronavirus, a spus Nelu Tătaru
  • Acesta a declarat că sunt vizate Valea Prahovei şi litoralul

Dacă vor apărea focare de coronavirus, atunci autorităţile ar putea restricţiona circulaţia în anumite zone, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, duminică seara, la Digi24.

Acesta a spus că autorităţile analizează zone precum Valea Prahovei şi litoralul, întrucât „acolo se respectă cel mai puţin regulile”.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că, în prezent, rata de infectare din România este de 4% şi că „avem o transmitere comunitară accentuată”. 

„Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulenţă crescută şi sunt afectate grupele de risc. Am văzut şi tineri afectaţi”, a mai spus Tătaru.

România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt „complet dotate”, a precizat acesta.