Scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf continuă să genereze controverse, iar recent, impresara a făcut acuzații grave. Conform afirmațiilor sale, Luca, fiul cel mare al antrenorului, ar fi surprins imaginile în care tatăl său o înșela. Potrivit Anamariei, filmările au fost realizate în casa ei, în timp ce Reghecampf era în compania unei alte femei. În fața acestor declarații, Luca Reghecampf a decis să reacționeze și să dezmintă public afirmațiile mamei sale.

După o perioadă în care părea că conflictul dintre Prodan și Reghecampf s-a mai liniștit, noi detalii au reaprins tensiunea. Anamaria a adus din nou în discuție problemele din relația cu fostul ei soț, iar Luca nu a mai dorit să rămână tăcut. El subliniază că nu vrea ca numele său să fie asociat cu scandalurile părinților săi.

Luca a dorit să clarifice că nu a avut nicio implicare în relația dintre Anamaria și Laurențiu și că nu este de acord cu faptul că Anamaria Prodan sa foloseasca numele său în contextul acestor controverse. „Este timpul ca Anamaria să înceteze cu aceste intrigi. Am ales să tac din respect față de tatăl meu, dar nu mai accept să fiu implicat. Eu îmi iubesc mama.Ana maria Prodan nu este mama mea si trebuie să înțeleagă că îmi jignește familia de fiecare dată când vorbește despre mine”, a declarat el.

Mai mult, Luca a subliniat că nu a realizat filmări cu tatăl său și că nu a intervenit niciodată între cei doi. El a cerut ca Anamaria să nu mai folosească copiii în războaiele sale. „Observ că ne folosește pe noi ca scut. Vreau să fim lăsați în pace, nu am nevoie de nimic de la ea. Mă întrețin singur, am familia mea, iar aceste situații nu fac decât să ne afecteze”, a adăugat Luca.

Laurențiu Reghecampf a susținut poziția fiului său, afirmând că divorțul trebuie să fie gestionat fără a implica copiii. „Este un divorț pe care îmi doresc să-l finalizez, iar Luca are dreptate. Nu trebuie să implicăm copiii în acest proces”, a declarat antrenorul.