Iohannis a anunţat miercuri, după o şedinţă la Cotroceni cu reprezentanţii Guvernului, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, însă nu se vor introduce alte restricţii, dar nu vor fi nici noi măsuri de relaxare.
Starea epidemiologică nu este bună. Aţi văzut că am avut şi azi peste 600 de persoane detectate cu Covid-19. Este mult, foarte mult”, a spus preşedintele.
Declaraţia şefului statului:
– Am analizat situaţia epidemiologică şi măsurile care se impun
– Situaţia nu este bună. Aţi văzut că am avut şi azi peste 600 de persoane detectate cu Covid-19
– Purtatul măştii, păstrarea distanţei sunt metode sigure pentru a oprit răspândirea epidemiei
– În condiţiile în care creşte numărul bolnavilor, e evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile
– Se vor păstra doar restricţiile care sunt acum în vigoare
Nu se prevede acum introducerea de noi restricţii
– Nu poate fi vorba de noi relaxări
– În acest context dorim să continuăm măsurile de revigorare economică
Guvernul va prezenta la momentul oportun noi acte normative care pun în practică programul de revigorare economică care a fost prezentat
Voi avea vineri şi sâmbătă discuţii în Consiliul European despre revigorrea economică. E foarte important ca România să primească sume cât mai mari
Preşedintele Klaus Iohannis a avut miercuri, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei Covid-19 cu premierul Ludovic Orban şi cu Raluca Turcan, Marcel Vela, Nelu Tătaru şi Raed Arafat.
Şedinţa a fost programată în contextul în care Guvernul ar putea decide astăzi prelungirea stării de alertă în România, cu 30 de zile, în condiţiile în care pe 17 iulie expiră actuala stare de alertă.
De asemenea, la ora 16 este programată o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, urmată de şedinţa de Guvern.
În urmă cu o zi, Klaus Iohannis a criticat PSD pentru amânarea votului pe proiectul de lege care reglementează carantina, izolarea şi internarea pacienţilor confirmaţi cu COVID-19.
Be the first to write a comment.