Județul Ilfov intră într-o nouă etapă de modernizare a infrastructurii publice. Sub coordonarea Consiliului Județean Ilfov, condus de Hubert Thuma, au fost semnate 15 contracte de investiții, în valoare totală de peste 260 de milioane de lei, pentru apă, canalizare și iluminat public.

Potrivit informațiilor oficiale, pachetul de investiții cuprinde trei contracte pentru extinderea rețelelor de apă, canalizare și preluarea apelor pluviale, în valoare cumulată de peste 224 de milioane de lei, precum și 12 contracte pentru iluminat public, în valoare de aproape 30 de milioane de lei. Proiectele vizează direct localități din județul Ilfov aflate într-o dezvoltare accelerată.

Fonduri atrase prin Administrația Fondului de Mediu

Finanțarea a fost accesată prin Administrația Fondului de Mediu, iar localitățile care au primit undă verde pentru implementarea proiectelor sunt: Chitila, Voluntari, Pantelimon, Jilava, Cernica, Buftea, Snagov, Copăceni, Găneasa și Măgurele.

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a subliniat că aceste investiții sunt o necesitate firească, în condițiile în care tot mai mulți români aleg să se mute sau să își construiască locuințe în județul Ilfov, iar cartierele rezidențiale se extind rapid.

„Ilfovul crește de la an la an, iar infrastructura trebuie să țină pasul cu această realitate. Apă, canalizare, iluminat public – sunt elemente de bază pentru un județ modern și funcțional”, au transmis reprezentanții administrației județene.

Oficialități prezente la semnarea contractelor

La eveniment au participat Florin Bănică, președintele Fondului de Mediu, Simona Neculae, prefectul județului Ilfov, vicepreședinții Consiliului Județean Ilfov Ștefan Rădulescu și Alexandru Văsii, precum și administratorul public al CJ Ilfov, Olivia Ciobanu-Oprescu.

De asemenea, au fost prezenți primarii localităților beneficiare, care au accesat programul de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii locale.

Autoritățile transmit că aceste investiții reprezintă un pas esențial pentru creșterea calității vieții în Ilfov și pentru susținerea unei dezvoltări coerente, pe termen lung, a județului.

Articolul Investiții de peste 260 de milioane de lei pentru dezvoltarea Ilfovului. Hubert Thuma: „Suntem obligați să ținem pasul cu expansiunea județului” apare prima dată în Jurnal de Ilfov.