Andreea Esca a confirmat, luni seara, la Pro TV ca a fost infectata cu coronavirus. Ea a mentionat ca sotul ei a fost in stare grava. De asemenea, s-a imbolnavit si copilul cel mic.
”Gateam cartofi cu usturoi si mi-am dat seama ca nu simt nimic. Apoi am mirosit niste parfumuri si nu simteam nimic. Apoi mi-am pierdut gustul. Asa ca am facut testul din nou si a iesit pozitiv”, a spus Esca.
”Pentru sotul meu a fost mai grav. Alex e un om care face sport, nu fumeaza, are 50 de ani. A ajuns la Terapie Intensiva. Si in momentul ala pur si simplu s-a daramat cerul peste mine. Pur si simplu nu intelegeam, nu-mi venea sa cred. Simteam ca lesin si ca trebuie sa ajung repede undeva sa-mi revin, pentru ca nu intelegeam cum a putut sa cedeze organismul unui om atat de puternic. Si el este un om puternic nu numai fizic, dar si psihic. Este un om care face toate sporturile extreme din lume, care nu se sperie de nimic, caruia nu ii e frica de nimic. Si tocmai el sa pateasca atat de rau.
Adica plamanii lui au fost extrem de afectati intr-un timp extrem de scurt. Organismul a reactionat violent intr-un timp extrem de scurt si foarte repede a ajuns la terapie intensiva, unde a stat foarte multe zile, unde a avut nevoie de ventilatie mecanica non-invaziva. A ajuns dintr-un om extrem de puternic si de sanatos, imi spunea, atat cat mai putea sa vorbeasca, pana cand a avut acea masca, practic nu mai ai cum sa vorbesti, dar atata timp cat a putut sa vorbeasca si sa comunicam, imi spunea tot timpul nu mai pot, nu mai pot, este groaznic, cred ca asa arata iadul. Nu mai pot”, a adaugat prezentatoarea.
Esca a adaugat ca sotul ei a slabit 8 kg in doar cateva zile.
”Este incredibil cat de repede te poti deteriora de la o zi la alta de la acest nemernic de virus despre care stim atat de putine lucruri”, a sublimiat Esca.
Be the first to write a comment.