Antrenorul ”câinilor”, Zeljko Kopic, a devenit, în scurt timp, un simbol al stabilității într-un proiect care, până la venirea sa, părea să se clatine periculos. Dar este om și mai are și timp liber.
Recent, tehnicianul croat al dinamoviștilor a fost surprins de paparazzi DNA Media parcând la un restaurant select din zona Nordului. A venit, a parcat, a plătit cu telefonul, demonstrând că adaptarea sa la viața Bucureștiului depășește granițele terenului de antrenament din Săftica.
Până să intre în local, s-a întreținut amabil cu niște fani, încântați să îl salute pe cunoscutul antrenor.
Apoi, așezat la o masă alături de un bărbat, Kopic părea absorbit într-o discuție serioasă. Această imagine este emblematică pentru profilul care îl caracterizează. Acela de lider care nu se izolează în „turnul de fildeș” al funcției sale, ci preferă să asculte și să interacționeze. Cu toate că discreția este cuvântul de ordine în ceea ce privește viața sa privată, prezența sa în locuri publice din Capitală ne arată un om conectat la pulsul orașului și, implicit, la cel al comunității dinamoviste.
Demnă de remarcat este atitudinea pe care o afișează și pe marginea terenului, calm, calculat și extrem de atent la cele mai mici detalii. Rar schițează un surâs, tot timpul fiind preocupat. Este foarte probabil ca discuția din Nordului să fi vizat viitorul echipei, având în vedere că croatul este cunoscut drept „workaholic” care trăiește fotbalul la cote maxime.
Asalt asupra Olteniei
Zeljko Kopic a impus la Dinamo o disciplină de fier, dar și un stil de joc modern, ofensiv, scoțând echipa din „zona minată” a retrogradării și transformând-o într-o candidată serioasă în play-off. El rămâne arhitectul tăcut care, între o analiză video și o cafea în Nordului, reconstruiește identitatea unui club popular în România.
Acum, după victoria spectaculoasă împotriva Rapidului, scor 3-1, echipa sa este în fața unui examen serios în etapa următoare de play-off. Dinamo întâlnește Universitatea Craiova în fieful oltenilor, Stadionul Ion Oblemenco. Și indiferent de subiectele de discuție, gândurile sale se îndreaptă spre examenul de duminică, asaltul asupra Olteniei. Ce rol îi va da lui Cîrjan, ce îi pregătește lui Musi…
The post PAPARAZZI / Zeljko Kopic pregătește asaltul asupra Olteniei. Discuție privată, la restaurant, după euforia victoriei din derby / VIDEO first appeared on DNAmedia.






Comments are closed for this post.