Cu aproape o săptămână, în urmă,  selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat de urgență și internat la Spitalul Universitar, după ce a suferit o tahicardie ventriculară la antrenamentele dinaintea partidei cu Slovacia (0-2), de marți.

În aceste momente, Mircea Lucescu a fost internat la Terapie Intensivă. El a fost luat de pe salon pentru o interventie de coronografie. În timpul acesteia a suferit infarctul, fiind practic practic tratat pe masa de operatie.

„În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgență și a beneficiat prompt de intervențiile medicale și terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare. În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate. Pacientul rămâne internat în cadrul Secției de Cardiologie, unde primește îngrijirile medicale adecvate”, a anunțat Spitalul Universitar.

 

Articolul Mircea Lucescu a făcut infarct în ziua în care urma să fie externat. Acum se află la terapie intensivă apare prima dată în Jurnal de Ilfov.