Adina Alberts a făcut destăinuiri emoționante despre sora ei mai mică, Daniela, care a ales un drum complet diferit în viață. Aceasta a decis să se călugărească la vârsta de doar 26 de ani, o hotărâre care, la început, a fost greu de înțeles pentru familie.
Medicul estetician a povestit că sora ei este cu doi ani mai mică și că decizia de a intra în viața monahală a venit după o perioadă de căutări interioare. Chiar dacă inițial vestea a fost un șoc pentru cei apropiați, în timp lucrurile s-au așezat, iar relația dintre ele a rămas una foarte apropiată.

Daniela este în prezent călugăriță la o mănăstire din apropiere de Sibiu. Adina Alberts a povestit că, atunci când sora ei a anunțat că vrea să se călugărească, reacția familiei a fost una puternică, mai ales din partea mamei.
„Ea era mereu în căutări (…) Pentru noi a fost un șoc, mama nu și-a revenit cu adevărat niciodată. Acum este bine, dar am vrut să spun că în viață am avut și eu niște momente grele, dar grele (…) I-am dat un mesaj (n.r. surorii ei), mi-a răspuns imediat (…) În 10 minute nu mai aveam nimic, dar nimic. A început să se roage pentru mine”, declara Adina Alberts în podcastul Ancăi Țurcașiu.
În timp, însă, medicul a ajuns să înțeleagă alegerea făcută de sora ei și spune că respectă profund drumul pe care aceasta l-a ales. Chiar dacă Daniela trăiește acum în mănăstire, cele două au rămas foarte apropiate. Adina Alberts a explicat că se vizitează des și că își dorește ca fiica ei să petreacă timp cu mătușa ei.
„Am evoluat eu în cariera mea și l-am simțit pe Dumnezeu în sală de nu știu câte ori în situații de cumpănă. Am înțeles și am apreciat și suntem aproape, ne vizităm, eu o iau pe Briana (n.r. fiica ei) și mergem la Sibiu, pe lângă Sibiu, ea vine de câte ori o invităm. Avem această legătură“, a mai explicat Adina Alberts.

Medicul a mai dezvăluit că sora ei nu a fost neapărat foarte religioasă în copilărie. În schimb, un moment dificil din viața personală ar fi avut un impact puternic asupra ei. Daniela a suferit mult în urma despărțirii de iubitul ei din acea perioadă. Cei doi s-au separat după ce familia s-a mutat în București, iar tânărul a rămas la studii în Iași.
„Noi ne-am mutat, am venit în București, și tata a insistat să vină și ea în București, să se transfere. Ea a intrat la Fizică la Iași inițial, după aia s-a transferat la Măgurele, asta i-a despărțit“, mărturisea Adina Alberts.
În prezent, familia a acceptat alegerea Danielei, iar legătura dintre cele două surori a rămas una puternică.
De altfel, în ultimii ani, familia Adinei Alberts a trecut și prin momente grele, după ce tatăl medicului s-a stins din viață în anul 2022, în urma unor probleme de sănătate.






Comments are closed for this post.