Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adăugat încă cinci state pe lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Acestea sunt: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda şi teritoriul european al Franţei (Franţa metropolitană).
Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepţia se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă.
Astfel, au fost adăugate încă cinci ţări: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda şi teritoriul european al Franţei (Franţa metropolitană).
Zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.
Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 şi poate fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro.
În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ţinut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puţin de cinci cazuri la 1 milion de locuitori.
Lista completă a ţărilor din zona verde:
Austria
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croaţia
Elveţia
Estonia
Finlanda
Franta metropolitană (teritoriul european al Frantei)
Germania (cu exceptia districtului Kreis Gutersloh care este zona galbenă)
Grecia
Irlanda
Islanda
Italia
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Malta
Norvegia
Slovacia
Slovenia
Ungaria
Be the first to write a comment.