Un bărbat din localitatea Afumați, județul Ilfov, a fost arestat preventiv pentru atrocități la adresa animalelor. Acest impropriu spus om, și-a spânzurat câinele și a bătut cu bestialitate un cal.

Individul nu este la prima abatere, cu cinci ani a incendiat un cal.

Poliția Ilfov, Protectia Animalelor CJ Ilfov și doctorul Ovidiu Roșu au fost la fața locului, au preluat calul și un alt câine. Și calul, și câinele sunt acum în afara oricărui pericol.

Fundaţia Visul Luanei și Cabinet Veterinar Animal Aid International s-au implicat în acest caz.

Acest personaj a fost a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore. În urmă cu puțin timp, s-a emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vă mai amintiți cazul bărbatului din Afumați care și-a incendiat calul, acum cinci ani? Da, el este. La acel moment, s-a făcut tot ce a fost omenește posibil pentru cal, dar finalul a fost inevitabil.
Făptașul a fost condamnat la închisoare. A și executat aproape doi ani. A fost și internat la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca.

”Cruzimea față de animale nu are scuză.
Cruzimea față de animale trebuie aspru pedepsită. Astfel de oameni nu ar trebui să mai aibă vreodată dreptul să dețină animale”, a scris pe pagina sa de Facebook, Protectia Animalelor CJ Ilfov.

Având în vedere antecedentele, procurorul va propune, ca pedeapsă complementară impotriva individului, și interdicția de a mai deține animale.

Articolul Un bărbat din Ilfov, reținut de poliție după ce și-a spânzurat câinele și și-a bătut calul apare prima dată în Jurnal de Ilfov.