Alexandre Eram, soțul Andreei Esca, este într-o situație incredibilă: și-a dat în judecată propria firmă, iar aceasta reacționează, de parcă nu ar fi a lui!
Alexandre Douglas Eram deţine integral firma A List Magazine SRL, deţine jumătate din firma Manshift SRL, deţine 44.9957% din acţiunile firmei Sonya Mod SA şi 48.0703% din firma Pew Industrie, potrivit datelor de la ONRC, consultate de Economica.net pe portalul Termene.

Dacă primele trei firme sunt O.K., a patra, Pew Industrie, pare să aibă niște probleme cu patronul. Din cauza problemelor existente între această societate și Alexandre Douglas Eram, afaceristul a deschis un proces, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cerând returnarea banilor investiți.
La rândul ei, firma lui Alexandre Eram, a deschis un proces ce vizează insolvența, invocând articolul 66, alin.10 din Legea nr.85/2014, care prevede: „Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.

(2) Dacă la data expirării termenului prevăzut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu bună-credinţă, în negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligaţia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de 5 zile de la eşuarea negocierilor.
(3) Dacă în cursul negocierilor derulate în cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat preventiv debitorul ajunge în stare de insolvenţă, dar există presupunerea rezonabilă, bazată pe indicii temeinice, că rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate în termen scurt prin încheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de bună-credinţă, trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii în condiţiile şi termenul prevăzute la alin. (2). În caz contrar, debitorul trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă”.
În cadrul procesului respectiv, judecătorii au decis: „Admite cererea formulată de societatea debitoare PEW INDUSTRIE SRL. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitoarei PEW INDUSTRIE SRL. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 02.12.2024; b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 23.12.2024; c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 17.01.2025; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 30.12.2024. Numeşte administrator judiciar provizoriu, la solicitarea debitorului, pe SCP PDA INSOLVENCY SPRL, cu o remuneraţie de 4.000 lei din averea debitoarei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr.85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. În temeiul art.39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 91/2013. Pune în vedere administratorului judiciar/lichidatorului judiciar ca notificările transmise creditorilor să cuprindă solicitarea de comunicare a declaraţiilor de creanţe, a documentelor justificative, a taxei de timbru: (i) un exemplar va fi transmis atât in format scriptic (hârtie) la grefa Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, cât şi în format electronic (documente PDF de maximum 4 MB fiecare) pe adresa de e-mail a Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti (trb-insolventa@just.ro); (ii) exemplarul destinat practicianului in insolventa va fi transmis pe adresa de corespondenta electronică ce va fi indicată de acesta prin notificare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 20.02.2025, ora 09,00. Executorie. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă”.
Be the first to write a comment.