Scandalul dintre Oana Zăvoranu și Alex Bodi a reizbucnit cu forță, după o perioadă de liniște. Vedeta a lansat un nou atac dur la adresa afaceristului, readucând în prim-plan tensiunile din trecut.
Conflictul dintre cei doi nu este deloc unul recent. De-a lungul timpului, schimburile de replici acide au fost nelipsite, iar acuzațiile au curs în ambele direcții. Alex Bodi a susținut în repetate rânduri că Oana Zăvoranu ar fi gestionat defectuos averea moștenită de la mama sa și a criticat inclusiv modul în care aceasta a administrat clinica pe care o deținea, ajunsă ulterior în insolvență.
De această dată, Oana Zăvoranu a decis să nu mai tacă și a ieșit public cu o serie de declarații extrem de tăioase, în care susține că a fost jignită fără motiv.
„În afară de a te respecta și a veni la tine în casă de două ori, cum să spui că n-aveam niciun leu? Cum să spui de mine că sunt o nemâncată, o moartă de foame, și ți-am mâncat mâncarea, băi Bodi?’, potrivit Cancan.ro.
„Eu nu ți-am făcut nimic, nici ție, nici Alex, iar soțul meu te-a respectat foarte mult. De ce m-ai jignit în ultimul hal și te dai la mizerii, când eu nu te-am jignit niciodată? Tu ții partea unei lichele, că știi că a furat din clinica noastră și totuși ai ales să vorbești. De ce te-ai băgat în povestea asta, ce rău ți-am făcut noi când venea soțul meu și juca poker cu tine?’
Vedeta a continuat seria acuzațiilor, susținând că în spatele conflictului s-ar afla episoade mai vechi și situații tensionate pe care nu le-a mai făcut publice până acum.
„Tu ai ținut cu hoții, cu jigodiile, și pe noi ne-ai chemat la tine acasă într-un mod pervers. A vrut să mă combine cu tine, ăsta e adevărul, dar eu nu am spus niciodată că erai în limbă după mine.’
Ce a spus Alex Bodi despre Oana Zăvoranu
„Hopaaa, și-a intrat babeta în rol! Asta e meseria ta, mahalagioaică-clovn! Nu voiam să îți răspund, dar îți voi spune câteva lucruri: Ești un eșec de femeie, ai risipit toți banii primiți de la mama ta, pe care ai și băgat-o în pământ, așa că tu nu vorbi de familie, pentru că nu ai! În schimb, eu am o familie frumoasă și trăim în armonie! Sunteți niște oameni săraci, și nu mă refer aici la bani.
Ceasurile și mașinile mele sunt autentice și verificate, se poate demonstra oricând. În schimb, voi doi știți bine că purtați fake-uri, așa că nu mă confunda! Tu ai mai multe dosare decât mine, iar eu am doar unul, care a fost închis de trei ori din lipsă de probe, nu ca tine, care dădeai șpăgi de 50.000 și mai prestai și servicii, știi tu de care! Nu uita că veneați la mine și mâncați ca la cantină când eram acasă, iar „bombardierul’ de soțul tău nu avea nici bani de poker și îi dădeam eu împrumut! Acum pozezi în „soț și soție’, dar mie îmi spuneai că vrei să-l rupi cu bătaia, iar el te înșela cu altcineva și vă mâncați balele ca melcii unul altuia!
Vă puteți opera cât și cum vreți, dar caracterul nu vi-l puteți opera. Nu râde de varicele mele! Uită-te în oglindă și nu mai trăi în vise, că pielea ta e întinsă pe tine de zici că e hârtie igienică din anii 90! Din salariul meu de șofer mi-ați cerut bani, milogilor, care vă lăudați cu milioane, dar voi ați văzut milioane doar la Monopoly în ultimii ani
Eu te întreb ceva: care e meseria ta acum? Eu, cu trecutul meu „tumultuos’, am câteva afaceri legale… Tu, cât de „deșteaptă afaceristă’ ești, nu mai ai loc nici în cimitir. Dar nu-ți face griji, vorbesc eu în port, la Constanța, la secțiunea „Epave’, că te încadrezi perfect. Du-te pe TikTok și ceartă-te că nu primești trandafiri și bănuți… și trezește-te la realitate! Lasă pastilele, că ești vai de tine din toate direcțiile, ești praf… cred că mai ai puțin și, din disperare, te apuci de videochat. Vrei să îți pun ceva pe Revolut, sau de ce faci spume cu mine? La muncă, nu la cerșit, da, emblemo?’, a fost mesajul transmis de Alex Bodi.






Comments are closed for this post.