Profesorii tot mai nemulțumiți ies în stradă nemulțumiți de ”măsurile anti-educaţie! luate de Guvernul Bolojan. Miercuri, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, organizează un protest în Piața Victoriei.
Câteva sute de profesori din învățământul preuniversitar și universitar, cât și studenți. Printre lozincile protestatarilor se puteau distinge – ”Școală săracă = țară needucată” , „Tăiați astăzi, plângem mâine”.

Astfel, sindicaliștii își exprima dezacordul faţă de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice.
”NU CEDĂM! Guvernul continuă să ignore realitatea din şcoli! Astăzi, începând cu ora ora 12:00, suntem din nou în Piaţa Victoriei pentru a spune STOP „reformelor” care ne taie din drepturi şi din demnitate! De ce ieşim în stradă? Pentru că „economiile” lor înseamnă sacrificiul nostru! NU Legii 141/2025!”, a transmis miercuri Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, înainte de a începe protestul.
Conform reprezentanţilor celor trei sindicate, la protestul programat între orele 11:30 şi 14:00 sunt aşteptate să participe aproximativ 2.000 de persoane.
„Pe durata de desfăşurare a manifestaţiei se vor folosi bannere, pancarte şi mijloace audio, cu respectarea legislaţiei în vigoare”, au anunțat organizatorii protestului.
Totodată, sindicatele din educaţie strâng semnături pentru iniţiativa legislativă cetăţenească promovată de FSLI, FSE „Spiru Haret” şi de FNS „Alma Mater”, având drept scop intenţia de anulare a măsurilor anti-educaţie luate de Guvernul Bolojan prin Legea 141/2025, privind unele măsuri fiscal bugetare.
”Pentru luarea în discuţie a acestei iniţiative de către Parlamentul României, trebuie să depunem la Parlament tabele care să conţină cel puţin 100000 de semnături. Pentru ca această iniţiativă să fie o reuşită, vă rugăm să vă implicaţi în campania de strângere de semnături!”, este mesajul transmis de sindicate angajaţilor din educaţie.
The post Protest al sindicatelor din învăţământ în faţa sediului Guvernului | EXCLUSIV VIDEO și FOTO first appeared on DNAmedia.






Comments are closed for this post.