Individul, care a ucis cu sânge rece doi bătrâni în propria lor locuință din Timișoara, a fost prins. Mai mult decât atât, a apărut prima fotografie cu el, la 20 de ore de la crimă, după ce autoritățile locale i-au făcut portretul robot.
Tragedia a avut loc marți seara, când doi soți, în vârstă de 75 și 78 de ani, au fost uciși de un necunoscut care a pătruns în locuința lor. În acel timp, cei doi se vorbeau la telefon cu unul dintre nepoții lor, care locuiește în Germania.
A încercat să-l înjunghie pe nepotul respectiv, apoi a fugit de la locul faptei
În timpul convorbirii, bătrânii au auzit zgomote suspecte în casă și au reușit să îi transmită informația nepotului, înainte ca legătura să fie întreruptă.Bărbatul a sunat de urgență la un alt nepot de-al bătrânilor, care locuiește în apropiere de ei. Bărbatul a sosit rapid la locuința celor doi bătrâni. Când a intrat în casă, a descoperit cadavrele bunicilor săi și a dat nas în nas cu criminalul la locul faptei. Bărbatul a încercat să-l înjunghie pe nepotul respectiv, apoi a fugit de la locul faptei.
La două zile de la tragicul eveniment care a șocat o țară întreagă, criminalul a fost prins. Polițiștii și mascații au urmat zeci de căutări în ultimele două zile pentru a-l prinde pe individ. Astăzi, autoritățile au primit un indiciu că s-ar ascunde într-o clădire în care se închiriază apartamente în regim hotelier, lângă Gara de Nord din Timișoara.
„Principalul suspect al crimei din Timișoara a fost prins. Nu putem da multe detalii, doar că el se află de câteva minute în custodia Poliției. Nu putem să spunem cum a fost prins exact, dacă a fost în urma unui telefon de la cineva care l-a văzut, dar putem spune doar că societatea românească a dat dovadă de unitate”, a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
De asemenea, Ministerul de Interne le-a mulțumit tuturor cetățenilor care s-au implicat pentru a-l identifica pe individ.
„Suspectul dublei crime de la Timişoara a fost prins! Mulţumim cetăţenilor care s-au implicat şi, în urma vizionării portretului robot şi a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, au ajutat la identificarea acestuia! Mulţumim poliţiştilor şi procurorului, care au lucrat zi şi noapte, oră de oră, pentru a-l prinde pe suspect! Transmitem şi pe acesta cale condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis, joi seară, Ministerul de Interne, pe pagina oficială de Facebook.
Be the first to write a comment.