Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice București au descins la un afacerist acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul fiind evaluat la peste patru milioane de lei.
„Din datele și probele administrate în cauză a reieșit faptul că un bărbat, în calitate de administrator în fapt al două societăți comerciale, ar fi omis să evidențieze veniturile obținute, în cuantum de aproximativ 10.300.000 de lei, rezultate din relațiile comerciale desfășurate cu mai multe societăți, în cuprinsul declarațiilor fiscale obligatorii.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 4.185.000 de lei.
În vederea administrării materialului probator, în cursul zilei de astăzi a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată și condusă la audieri, urmând ca față de aceasta să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat Poliția Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
The post Percheziții la un afacerist din Capitală | Prejudiciu de peste 4 milioane first appeared on DNAmedia.






Comments are closed for this post.