Mihai Morar, iarna nu-i ca vara! Celebrul om de radio a fost surprins de paparazzii noștri în momentul în care a ieșit dintr-o instituție. Nimic neobișnuit până aici, însă părea că așteaptă.. ceva. Sau, mai degrabă, pe cineva. Ei bine, acel cineva l-a făcut să se și enerveze! Nu mult, puțin, dar… gestul contează! Iată despre ce este vorba!

Avem imagini exclusive cu Mihai Morar, într-o ipostază mai puțin obișnuită: la marginea drumului, așteptând și… tremurând de frig! A încercat el să sfideze gerul de afară, dar în imagini se vede că este destul de iritat. Poate pentru că nu s-a îmbrăcat corespunzător?
Omul de radio a aruncat rapid o vestă de fâș peste o bluză neagră, dar fără fes pe cap, așa cum aveau majoritatea trecătorilor care își vedeau de drum pe lângă Mihai Morar, în timp ce acesta aștepta. N-a fost nevoie de prea multe minute pentru ca frigul să-și spună cuvântul, motiv pentru care Mihai Morar a și scos telefonul mobil din buzunar.



În tot acest timp, s-a uitat în stânga și în dreapta, semn că așteaptă pe cineva. După încă câteva momente de așteptare, Mihai Morar a început să tasteze de zor, așadar deja își pierdea răbdarea. Omul de radio devenea din ce în ce mai atent la fiecare mașină care trecea.
Dacă nu ați ghicit până acum, ei bine, vă spunem noi, Mihai Morar își aștepta șoferul. Șofer care, din motive necunoscute de noi, a cam întârziat! Iată-l! Într-un final, șoferul a ajuns, iar Morar a urcat cât se poate de repede în mașină. “Fain și simplu”, nu?