Răzvan Simion și Daliana Răducan s-au căsătorit în vara lui 2024, după o relație trăită departe de scandaluri. Daliana, arhitect de interior, a intrat treptat și echilibrat în viața prezentatorului, inclusiv în relația cu cei doi copii ai lui Răzvan din căsnicia anterioară.
Cei doi au preferat mereu discreția în locul expunerii excesive. Tocmai de aceea astfel de apariții, cum au surprins paparazzii atacpersoana.ro, sunt destul de rare. Iată ce au făcut cei doi! Avem imagini exclusive.
În miezul zilei, cu trafic intens, în una dintre cele mai exclusiviste zone ale Capitalei, paparazzii atacpersoana.ro l-au surprins pe Răzvan Simion, în timp ce intra într-o clinică de înfrumusețare, frecventată de obicei de femei, extrem de cunoscută în rândul vedetelor din România. Dar asta nu a fost tot! Un detaliu a atras imediat atenția: prezentatorul de la Antena 1 ținea în mână o cutie de portocale.
Răzvan a intrat singur în clinică. Și nu pentru câteva minute. Prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani a petrecut aproximativ două ore în interior, fără ca soția lui, Daliana Răducan, să fie alături de el în tot acest timp. Să fi fost o programare personală? Sau… i-a „furat” locul soției? Ei bine, nu știm ce a făcut Răzvan Simion timp de două ore în clinica de înfrumusețare, însă, având în vedere procedurile estetice care se fac aici… putem deduce!

Răzvan Simion a ales să poarte o ținută un pic mai diferită față de outfiturile cu care îl vedem în fiecare zi: o helancă neagră, peste care a pus o geacă neagră, din piele. O pereche de jeansi, pantofi casual și o pereche de ochelari de soare. După ceva timp, și-a făcut apariția și Daliana Răducan. În contrast cu soțul ei, Daliana a ales o ținută mai sofisticată.
Soția prezentatorului și-a ales o cămașă albă, impecabilă, cu o pereche de pantaloni largi, peste talie, peste care și-a pus un palton lung, bej. A asortat totul cu o pereche de pantofi cu toc. Cei doi au petrecut câteva momente împreună în interior, iar apoi au ieșit… unul lângă celălalt. Dacă vă gândeați că ziua lor s-a încheiat aici, vă înșelați.
Imediat după vizita la clinică, Răzvan și Daliana au mers împreună la un magazin exclusivist de mobilă, tot pe Dorobanți. Și nu pentru o simplă privire. Au petrecut timp analizând piese de design premium. Am putea spune că este locul perfect pentru Daliana, arhitect de interior. Nu știm dacă a fost o vizită pentru jobul brunetei sau dacă cei doi au planuri de redecorare.

La ieșirea din magazin, imaginile surprinse de paparazzi atacpersoana.ro sunt mai grăitoare decât orice declarație de dragoste. Răzvan a condus-o spre mașină, i-a deschis ușa, apoi a ocolit spre locul șoferului.






Comments are closed for this post.