După ce a cerut Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) închiderea postului de televiziune Realitatea Plus, Gigi Becali a deschis un proces împotriva postului care i-a atacat familia.
Omul de afaceri Gigi Becali, patron și al clubului de fotbal FCSB, a solicitat în mod public Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) închiderea postului de televiziune Realitatea Plus. Motivul principal invocat de Becali este difuzarea repetată a unei imagini cu fiica sa, prezentată ”cu cătușe”, în cadrul mai multor emisiuni ale postului. Acesta consideră că astfel de acțiuni reprezintă o formă de denigrare și un atac direct la adresa familiei sale.
CNA nu a luat, momentan, nicio măsură, așa că Gigi Becali s-a dus direct la tribunal, acuzând postul Realitatea Plus de fapte grave.

Reacția lui Becali vine în contextul în care a fost deranjat de o serie de emisiuni în care fiica sa a fost asociată cu imagini compromițătoare, deși, potrivit acestuia, nu are nicio implicare în afacerile sau activitățile care au generat aceste acuzații. El a menționat că fiica sa, mamă a trei copii, a fost afectată emoțional de aceste difuzări și a evitat să mai iasă în public din cauza rușinii.

„Vă cer respectuos să le închideți postul! Trebuie să le dați o pedeapsă dureroasă, altfel ei nu o să se potolească, să mai facă mizerii. Cum să ajungă să-mi pună copilul în cătușe? Fata mea a apărut la TV cu cătușe. O amendă de circulație n-a luat în viața ei și ajunge să fie bătaie de joc la un post de televiziune?! Asta nu e televiziune, e un fel de instituție de șantaj”, a declarat Becali.
Be the first to write a comment.