de Valentin Petrișor

Presa adevărată nu se face din birou. Nu se face din așteptare și nici din speranța că altcineva va munci suficient cât să ai ce prelua. Presa se face pe teren, cu oameni care ies, stau, pierd timp, cheltuie bani și, de multe ori, se întorc fără nimic. Asta e partea nevăzută a meseriei, dar și cea care face diferența.

În ultimii ani, însă, s-a instalat un reflex comod: dorința de exclusivitate fără efort. Mulți vor să fie primii, puțini mai sunt dispuși să plătească prețul real al unei exclusivități. E mai simplu să preiei, să ajustezi, să ocolești sursa și să mergi mai departe, ca și cum materialul s-ar fi născut singur.

În acest context apare cazul Dan Petrescu.

Materialul de paparazzi care îl surprinde reapărând în public nu este important pentru că ar fi spectaculos. Nu este. Este important pentru că este rar, real și obținut greu. Imaginile au fost realizate de paparazzii AtacPersoana.ro, oameni care au muncit mult pentru acest material, într-un context dificil, cu timp, bani și efort real investite. Nu a fost un noroc și nici o întâmplare, ci rezultatul unei munci de teren pe care tot mai puțini și-o asumă astăzi.

Tocmai de aceea materialul a fost preluat rapid de publicații care încă respectă regulile meseriei, inclusiv din afara României. Când un material e solid, își găsește singur drumul. Nu trebuie împins. Nu trebuie cosmetizat.

Ce a urmat, însă, spune mai mult despre presă decât despre subiect.

Au existat redacții care au preluat corect, au citat sursa și au înțeles jocul. Inclusiv colegi din redacții apropiate, din aceeași zonă media, au făcut lucrurile firesc. Și au existat altele care au ales să ocolească acest detaliu.

Merită menționat, chiar și în treacăt, cazul cancan.ro .Un site specializat în paparazzi, cu echipe multe și experiență reală pe teren. Tocmai de aceea surprinde lipsa sursei, în condițiile în care alte redacții din aceeași familie editorială au procedat corect. Nu e un capăt de lume, dar e un semnal. Pentru că atunci când un jucător mare face asta, mesajul ajunge rapid mai jos.

Nu e vorba aici despre nume sau orgolii. E vorba despre reacția la concurență reală. Când apare cineva care muncește, nu toată lumea știe să răspundă prin muncă. Unii aleg să investească mai mult. Alții aleg să tacă, să ignore, să se prefacă.

Materialul cu Dan Petrescu n-a fost gândit ca un manifest. A fost un material jurnalistic. Dar a devenit, fără intenție, un test. Un test de asumare, nu de trafic. Cine a muncit a fost recunoscut. Cine a ales drumul scurt a lăsat urme.

Exclusivitatea nu mai e un titlu moștenit și nici un teritoriu garantat. Se câștigă de fiecare dată. Iar presa care nu înțelege asta va continua să piardă teren, chiar dacă, pentru o vreme, va avea impresia că încă domină jocul.

Publicul vede. Și, încet, începe să facă diferența.