PAPARAZZI / Dovada că Andreea Antonescu n-are nevoie de o mână de bărbat! / Mamă independentă, cu normă întreagă
Andreea Antonescu a fost surprinsă într-o ipostază inedită de paparazzii DNAmedia.ro, ocazie cu care a demonstrat că se pricepe la…
Andreea Antonescu a fost surprinsă într-o ipostază inedită de paparazzii DNAmedia.ro, ocazie cu care a demonstrat că se pricepe la toate și că n-are nevoie de o mână de bărbat ca să se descurce.
Mămica Andreea Antonescu a fost fotografiată de paparazzii DNAmedia.ro astăzi, în zona Primăverii, în timpul unei operațiuni inedite: plimbarea micuței Venice Victoria, care, luna viitoare, împlinește un anișor. În primă fază, îndrăgita vedetă a avut mari bătăi de cap cu introducerea căruciorului în portbagaj, fiindcă parcă acesta parcă nu mai încăpea în locul în care fusese transportat de zeci de ori. Andreea Antonescu l-a întors în stânga, apoi în dreapta, l-a împins… Însă, nimic! Căruciorul parcă se umflase! Sau portbagajul intrase la apă.
Un bărbat aflat la câțiva pași de vedetă, care era însoțit de doi copii, a privit câteva clipe și parcă ar fi încercat să o ajute, însă n-a îndrăznit să se apropie de amazoana aflată în toiul bătăliei. Sub privirile spectatorilor de ocazie, din câteva mișcări, Andreea Antonescu a reușit să poziționeze căruciorul și, victorioasă, a închis portbagajul bolidului, demonstrând încă o dată că este o femeie independentă.
Andreea Antonescu a născut o fetiță în luna decembrie a anului 2022, pe nume Venice Victoria, devenind, astfel, mamă pentru a doua oară. Conform ego.ro, ea a luat pe toată lumea prin surprindere când a anunțat, în urmă cu câteva luni, despărțirea de partenerul ei de viață, Victor Vrînceanu.
Potrivit aceleiași surse, cântăreața o mai are pe Sienna, în vârstă de 12 ani, din căsnicia anterioară cu Traian Spak. Andreea Antonescu și Traian Spak au fost căsătoriți timp de 6 ani, însă au format un cuplu timp de 14 ani. Cei doi s-au căsătorit 2011, iar despărțirea lor a avut loc în 2017. Divorțul lor s-a finalizat cu câteva luni în urmă, cu puțin timp înainte ca artista să dea naștere celui de-al doilea copil.
„Bebelina este cu mama ei nonstop. Așa ne place, să stăm amândouă! Micuța Venice a mâncat, a dormit. Acum era ora noastră de plimbare, dar, cum s-a ivit evenimentul, am zis să fugim repede, după care mergem și o luăm pe Sienna de la școală. Avem timp să ne mai și plimbăm puțin, dar mâncăm între timp! Sunt mamă full time! Sunt în toate părțile și îmi place enorm ce fac! Îmi împart timpul între fetițele mele, sunt cu ele mereu! Mă trezesc la prima oră, pregătesc pachetul pentru Sienna, apoi o duc la școală, alături de bebelină, după care o luăm. Este superb, minunat, ce mi-am dorit și ce mă împlinește în aceste momente!”, a declarat ea pentruEGO.RO.
Întrebată dacă se gândește la eventualitatea de a deveni mamă pentru a treia oară, artista a recunoscut că până acum nu s-a gândit la acest lucru.
Andreea Antonescu a mărturisit că se bazează pe ajutorul unei prietene foarte bune atunci când vine vorba despre îngrijirea și creșterea celor două fiice ale sale.
„Nu e ușor să crești doi copii! Am o prietenă care mă mai ajută din când în când, dar cam atât! În rest, sunt doar eu cu fetele mele! Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt o femeie puternică, care s-a descurcat întotdeauna, indiferent de situație. Mereu m-am bazat pe mine! Știu cum să îmi organizez timpul astfel încât să pot să le fac pe toate. Nu depind, cum n-am depins vreodată, de cineva! Reușesc să rezolv toate problemele de una singură”, a mărturisit ea.
În ceea ce privește viața ei amoroasă, artista susține, potrivit ego.ro, că în acest moment totul se rezumă la cele două fetițe superbe pe care le are.
„Când să mai ai timp, pe bune? Îți zic programul meu. Spălăm vase, facem piure de fructe, de legume, mai venim și cu alte gustări, preparăm mâncarea pentru Sienna, pachețelul de dimineață, prânzul, vine cina, între timp trebuie făcute gustările pentru Sienna, ca să nu mai zic de cele pentru bebelină, mergem și plimbăm copilul, mai facem și niște teme pentru că fetița cea mare vrea ca mami să fie lângă ea nonstop. Ulterior, spălăm fetele, face și mami un duș, ne băgăm la somn și noapte bună! Apoi începe o nouă zi la ora 5:45! Eu am zis că știe Dumnezeu ce îmi trebuie, când îmi trebuie, cum îmi trebuie și dacă îmi trebuie! Lăsând gluma, pe asta mă bazez! Dacă este să fie schimbări în viitorul apropiat, o să fie!”, a povestit cântăreața.
Noi taxe pentru români. Mii de șoferi vor trebui să plătească bani în plus pentru a circula pe drumurile din România
Maratonul sănătății, în Parcul Herăstrău / Sport și premii surpriză
Milionari celebri, acuzați că distrug sute de vieți! / „Înmormântăm nunți și botezuri SRL”
VIDEO / Judecătoare umilită în public de un jurnalist urmărit general / Infractorul-reporter Cristian Rizea se laudă că este ginerele patronului Realitatea TV
Apropiatul KGB-iștilor Adrian Thiess, sifonul infractorului fugar Cristian Rizea / I-a mulțumit public pentru legăturile cu Moscova
Urmăritul general Cristian Rizea umilește statul român / Infractorul instigă la comiterea de infracțiuni, trage țepe în Moldova și se laudă că are serviciile secrete la cheremul său
„Cobra” Tate, renegat de propria mamă / Nici sora nu vrea să fie asociată cu acțiunile fraților Andrew și Tristan Tate, acuzați de crimă organizată
Au murit după ce au fost blestemați de familia Mădălinei Ghenea / Daniel Buzdugan, pe lista neagră
Mădălina Ghenea, „exilată” la arabi, după ce s-a dus vestea că îi ia la rând pe milionarii din Europa și SUA
Viceprimarul Alexandru Gâdiuță, fals în declarații / Nevasta l-a dat de gol în fața Parchetului și a Agenției Naționale de Integritate
Alin Cocoș, patron de firmă fantomă / Mătușa milionară l-a lăsat fără sursă de venit
Alin Cocoș, acuzat că și-a maltratat nevasta / Monica Orlanda a fugit de acasă
Dezertorii lui Volodimir Zelenski, afaceri cu boss-ul North Bucharest Investments / Vlad Musteață, combinații periculoase cu ucraineni suspectați că au fugit de pe front
Milionarul Vlad Musteață, acuzat de afaceri dubioase, sub nasul ANAF / Acuzat de evaziune în Republica Moldova, a găsit în România „țara tuturor posibilităților”
Cazul ciudat al magistratului care și-a închis telefonul în cazul crimei de la Sibiu. „Operațiunea de noapte” a lui Predoiu, ministrul de Interne
Cătălin Cherecheș a fost prins în Augsburg, Germania
Dezertorii lui Volodimir Zelenski, afaceri cu boss-ul North Bucharest Investments / Vlad Musteață, combinații periculoase cu ucraineni suspectați că au fugit de pe front
Milionarul Vlad Musteață, acuzat de afaceri dubioase, sub nasul ANAF / Acuzat de evaziune în Republica Moldova, a găsit în România „țara tuturor posibilităților”
Ciolacu, despre o candidatură a sa la prezidenţiale: ‘Nu am avut eu cu mine încă această discuţie’. Ce spune premierul despre Geoană candidat
BREAKING NEWS Primarul Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare
Cazul ciudat al magistratului care și-a închis telefonul în cazul crimei de la Sibiu. „Operațiunea de noapte” a lui Predoiu, ministrul de Interne
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Be the first to write a comment.