Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, s-a deplasat în cursul nopții la CET București Vest, unde luni seara a izbucnit un incendiu, pentru a verifica modul în care sunt gestionate intervențiile și pentru a dispune măsuri urgente de limitare a efectelor incidentului.
„Am fost în această noapte la CET București Vest, imediat după izbucnirea incendiului, pentru a mă asigura că sunt luate rapid toate măsurile necesare.
Am dispus intervenții imediate pentru limitarea efectelor incidentului, menținerea continuității în alimentarea cu energie termică și electrică și pregătirea reluării în siguranță a activității”, a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Situația, la această oră:
– la momentul izbucnirii incendiului, o singură stație de 110 kV, IREMOAS, a rămas fără tensiune, însă alimentarea a fost restabilită rapid; au fost întrerupți 7 MW timp de 8 minute;
– instalațiile Transelectrica, din care este alimentată zona de vest a Municipiului București, funcționează în parametri normali;
– transformatoarele centralei cu ciclu combinat din cadrul CET București Vest nu au fost afectate;
– incendiul a afectat cele două transformatoare de 110/6 kV destinate alimentării serviciilor interne ale centralei;
– incendiul a fost stins, iar în acest moment se desfășoară evaluarea instalațiilor afectate și stabilirea intervențiilor necesare pentru reluarea activității în condiții de siguranță;
– ELCEN analizează în acest moment ce instalații pot fi repornite și în ce configurație poate fi asigurată în continuare furnizarea apei calde;
– din fericire, nu au fost înregistrate victime”, este mesajul lui Bogdan Ivan.
The post VIDEO | Ministrul Energiei, despre incendiul de la CET București Vest: „Am dispus intervenții imediate” first appeared on DNAmedia.






Comments are closed for this post.