Sorin Suru, supranumit de presă „Regele falimentelor” după ce și-a îngropat în datorii de zeci de milioane mai multe firme, ține cu dinții de un teren extrem de valoros, care, conform magistraților, aparține Primăriei Timișoara.

Compania lui Sorin Suru, Timcon, care are datorii de peste 64 de milioane de lei, a atacat recent în instanță o hotărâre care vizează un teren extrem de valoros, situat lângă un mall din Timișoara.

Procesul a fost deschis de firma lui Suru în urmă cu un an și jumătate, obiectul acestuia fiind uzucapiune. Mai exact, compania lui Suru încearcă să obțină dreptul la proprietate asupra terenului care aparține, de fapt, Primăriei Timișoara.

Conform legii, uzucapiunea (prescripția achizitivă) este o modalitate legală de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil (casă, teren) prin exercitarea unei posesii prelungite, continue, netulburate și publice, timp de 30 de ani (sau mai puțin, în condiții de carte funciară), comportându-te ca adevăratul proprietar.

La finele anului trecut, magistrații au respins cererea formulată de firma lui Suru, așa că, acum, dosarul a ajuns la instanța superioară. „Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC TIMCON SA, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timișoara”, este hotărârea atacată de firma lui Suru.

Link dosar:
https://portal.just.ro/325/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=32500000000679467&id_inst=325

DNAmedia.ro a intrat în posesia mai multor documente care demonstrează că autoritățile din Timișoara încearcă de ani buni să recupereze mai multe terenuri ocupate de societatea lui Suru.

Într-un raport al Curții de Conturi se face referire la un teren de 4.777 mp, iar într-un alt document se precizează că firma lui Suru a donat, prin act notarial, o parcelă de 937mp, Municipiului Timişoara.

În urmă cu trei ani, CJ Timiș a anunțat că a câștigat definitiv un proces cu societatea Timcon SA, pentru un teren de 6582 de metri pătrați. Conform CJT, societatea ceruse un certificat de atestare a dreptului de proprietate al respectivului teren, considerat de administrație ca fiind un surplus de teren. CJT a respins cererea de emitere a certificatului, iar societatea a cerut anularea actului administrativ prin care avea loc respingerea.

”Am câștigat definitiv procesul în cadrul căruia SC Timcon SA a cerut anularea actului administrativ prin care CJ Timiș respinge cererea de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unui surplus de teren aflat chiar în centrul orașului”, a anunțat președintele CJ Timiș.

Sursa:
https://debanat.ro/2023/10/consiliul-judetean-timis-anunta-ca-a-castigat-un-teren-imens-in-zona-centrala-pentru-timisoara-foto_403860.html

Conform HG nr. 834/1991, societăţilor comerciale cu capital de stat li se asigură terenul necesar pentru desfăşurarea activităţilor comerciale care constituie obiectul lor de activitate. „Echipa Consiliului Județean Timiș a dovedit în instanță că terenul solicitat de SC Timcon SA nu este necesar desfăşurării activităţii acestei societăți, astfel că, 6582 mp de teren valoros, aflat lângă Iulius Mall, ajung în administrarea Primăriei Municipiului Timișoara. Colegii din Consiliul Județean Timiș au făcut mari eforturi pentru a câștiga acest proces, de aceea, sper ca Primăria Timișoara să fructifice corespunzător terenul obținut, în interesul comunității”, a mai anunțat șeful CJT.

The post EXCLUSIV | „Regele falimentelor” Sorin Suru, scandal cu Primăria Timișoara, pentru un teren de milioane first appeared on DNAmedia.