Directorul general al Grup Feroviar Român, Cristian Rădulescu, a fost plasat de DNA sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, cauţiunea a fost stabilită la 500.000 de lei.

DNA a efectuat marţi percheziţii la Cristian Rădulescu şi Grupul Grampet din care face parte firma Grup Feroviar Român.

Ancheta vizează presupusa transmitere de sume importante către un practician în insolvență, în schimbul obținerii unui imobil situat în zona lacului Tei, în Capitală.

Suma vehiculată în anchetă este de 500.000 de euro, iar imobilul ar fi aparținut unei societăți aflate într-o procedură premergătoare insolvenței, ceea ce ridică semne de întrebare privind modul în care tranzacțiile imobiliare au fost facilitate.

Cristian Rădulescu este acuzat că i-a dat 500.000 de euro mită unui practician în insolvenţă pentru obţinerea unui imobil.

Imobilul respectiv, situat pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală, aparţine unei societăţi aflate în procedura de concordat preventiv din Grupul Grampet.

Grupul Grampet este cel mai mare transportator feroviar privat de marfă din Europa Centrală şi de Sud-Est, fiind deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

The post Directorul Grup Feroviar Român, acuzat de dare de mită, pus de DNA sub control judiciar pe cauţiune   first appeared on DNAmedia.