Fiul temutului interlop Sile Cămătaru revine în centrul atenției, la câteva luni după scandalul care a șocat opinia publică. Dani Balint a fost acuzat în luna octombrie 2025 că și-ar fi bătut crunt fiul de 12 ani, în plină stradă. Scenele descrise atunci au dus la arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, iar cazul a stârnit un val uriaș de reacții.
La acel moment, acuzațiile au fost extrem de grave: Dani Balint ar fi lovit copilul cu pumnii și palmele, sub privirile martorilor. Familia sa a susținut însă că lucrurile au fost exagerate, arătându-se revoltată de amploarea scandalului și de faptul că a fost prezentat drept un tată violent.

După luni de tăcere și apariții rare alături de fiul său, Dani Balint a reapărut recent în spațiul public chiar împreună cu băiatul de 12 ani. De această dată, într-o filmare publicată online.
În clip, Dani Balint îi spune copilului:
Dani Balint: „Ia zi, băiatul meu. Ți-am spus că dacă nu o să fii cuminte, bătaia ta o să fie televizată?”
Fiul lui Dani Balint: „Da, ai avut dreptate, așa e, nu o să mai fac niciodată.”

Dani Balint a simțit nevoia să clarifice public situația și a scris în descrierea videoclipului: „Nu susțin violența în familie, acest video este un pamflet. La mine vorba este ștampilă”.
Scandalul din 2025 a izbucnit după ce Dani Balint ar fi reacționat violent în urma unui conflict în care ar fi fost implicat fiul său. Conform informațiilor apărute atunci, totul ar fi pornit de la faptul că un alt minor l-ar fi jignit pe Dani Balint, iar copilul său nu ar fi intervenit.
Totuși, mama băiatului a prezentat o altă variantă a evenimentelor. Oana declara la acel moment că ea l-ar fi sunat pe Dani Balint pentru a-i cere să ia atitudine, după ce ar fi aflat că fiul lor intenționa să consume substanțe interzise.

„În seara aia eu l-am sunat, i-am spus să ia atitudine cu el că am auzit că vrea să consume substanțe interzise. El atunci a luat-o razna (…) și el țipa – vă rog frumos să nu mai umblați cu copilul meu. Dacă era un tată foarte violent, copilul ar fi spus”, spunea Oana, la acel moment.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii august, un bărbat de 28 de ani, tată al unui minor în vârstă de 12 ani, l-ar fi agresat fizic pe acesta. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat presupunerea rezonabilă că, pe o stradă din Sectorul 3, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi agresat fiul, lovindu-l în mod repetat în mai multe zone ale corpului, în sensul că l-ar fi lovit cu palmele și pumnii în zona capului și a corpului – fapt care a condus, de asemenea, și la tulburarea liniștii și ordinii publice”, a transmis Poliția Capitalei, miercuri, 15 octombrie.






Comments are closed for this post.