Surpriză la nuntă! Ce nași au ales Deea Maxer și Constantin Cataramă. Ce legătură au cu Dinu Maxer + cum a arătat tortul

Publicat:

Deea Maxer și Constantin Cataramă au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă, într-un eveniment discret, organizat la scurt timp după cererea în căsătorie. Cei doi au ales să își oficializeze relația într-un cadru restrâns, alături de cele mai importante persoane din viața lor.

Evenimentul a fost ținut departe de ochii publicului până în momentul semnării actelor, moment în care vestea a fost făcută publică. Cei doi au avut alături familia și apropiații, iar atmosfera a fost una încărcată de emoție.

Un detaliu care a atras atenția este legat de nașii cuplului. Deea Maxer și Constantin Cataramă au fost cununați de Simona Maxer, soția fratelui lui Dinu Maxer, aceasta având o relație apropiată cu mireasa.

Deși Deea Maxer a divorțat de Dinu Maxer, relația cu familia acestuia a rămas una foarte bună. Simona Maxer a fost prezentă în viața vedetei atât în perioada fostei căsnicii, cât și în prezent, menținând o legătură apropiată cu aceasta.

Chiar dacă evenimentul a fost unul discret, cuplul a ales să marcheze momentul într-un mod special. Ceremonia civilă a avut loc chiar de ziua de naștere a lui Constantin Cataramă, iar cu câteva săptămâni înainte, Deea Maxer spusese „DA” chiar de ziua ei.

„De ziua mea am zis ‘Da’, iar azi, de ziua ta am spus amândoi ‘Da’. Astăzi nu este doar despre o semnătură sau o ceremonie. Pentru mine, este despre curajul de a crede din nou în iubire. Îți mulțumesc @catarama.constantin pentru familia noastră frumoasă!”, a declarat Deea Maxer.

Cei doi au ales să păstreze discreția și în privința pregătirilor, însă ulterior au publicat imagini de la cununie.

După ceremonia civilă, momentul tortului a atras atenția invitaților. În locul unui desert complet decorat, cuplul a ales un tort simplu, fără ornamente, peste care au așezat fructe împreună cu invitații.

Se pare că cei doi au fost conectați la tendințele actuale, deoarece acest tip de decor este tot mai des întâlnit la evenimentele recente, unde mirii aleg să participe activ la realizarea tortului de nuntă.

Ultimele articole

Momente dificile în familia lui Dani Oțil! Ce se întâmplă cu fiul său, Tiago

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil trec din nou prin momente dificile, după ce fiul lor, Tiago, s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Soția prezentatorului TV a dezvăluit pe rețelele de socializare că micuțul a făcut febră, la scurt timp după ce familia trecuse deja prin mai multe vizite la spital. În aceeași perioadă, Gabriela a avut și ea nevoie de investigații medicale și perfuzii.

PAPARAZZI / Adrian Marinescu știe și cum se degustă un vin bun! Medicul, surprins într-o companie selectă. Ce gest important a făcut la plecare....

Adrian Marinescu a schimbat pentru câteva ore atmosfera sobră din spital cu una elegantă, de restaurant select. Paparazzii noștri l-au surprins pe cunoscutul medic într-o companie rafinată, alături de mai mulți domni îmbrăcați la costum și o doamnă, în timp ce degustau un vin rosé. Adrian Marinescu a fost cel care a dat „verdictul” pentru băutură înainte ca ospătarul să umple toate paharele.

PAPARAZZI / Pofte de gravidă sau… grețuri?! Alexandra Stan a ieșit la masă, cu burtica la vedere. Nu ai fi recunoscut-o nemachiată! VIDEO EXCLUSIV 

Artista, care urmează să devină mamă de fetiță și a ales numele Eva pentru copil, a atras atenția cu limonada și combinațiile neașteptate din farfurie, care pot fi interpretate ca posibile pofte de sarcină.

ARTICOLE SIMILARE

Parteneri