Dacă tot merge la sală să lucreze la formă, poate Mario Fresh ar trebui să bage câteva repetări și la capitolul… bun-simț! L-am surprins după antrenament, fix în momentul în care ieșea de la sală și se îndrepta către mașină. Numai că mașina nu era tocmai unde te-ai fi așteptat. Iată despre ce este vorba!
Mario Fresh, exemplu de AȘA NU
Mario Fresh nu și-a lăsat mașina într-un loc de parcare, nici într-o zonă regulamentară. Ci direct pe trotuar. Mașina ocupa serios spațiul destinat pietonilor, iar cei care aveau drum pe acolo… cu siguranță l-au ”binecuvântat”!
Practic, dacă voiai să mergi pe trotuar, trebuia să te strecori sau să ocolești. Iar asta doar pentru că fostul ginere al Andreei Esca avea probabil lucruri mai importante de făcut. Cum ar fi… să ajungă cât mai repede la sală.
Mario Fresh își terminase antrenamentul și s-a îndreptat calm către mașină, de parcă nu a greșit cu nimic. S-a urcat în mașină și a plecat liniștit. Acum, să ne înțelegem: toți șoferii au avut măcar o zi proastă. Însă aici nu vorbim despre o fugă până la magazin, ci despre mers la sală! Adică antrenament, timp petrecut acolo.
Fostul iubit al Alexiei Eram chiar este unul dintre artiștii care promovează imaginea unui stil de viață activ, atent la corp și disciplină.
Una peste alta, imaginile surprinse de paparazzii atacpersoana.ro vorbesc de la sine. Mario Fresh a vrut, probabil, să economisească niște pași până la sală.
S-a grăbit să o prindă pe Alexia în sală?!
Cunoscut atât pentru cariera muzicală, cât și pentru relația de ani buni pe care a avut-o cu Alexia Eram, fiica Andreei Esca, Mario Fresh a rămas constant în atenția publicului. Despărțirea lor, după o relație lungă, a ținut primele pagini luni bune, iar lumea încă se întreabă dacă cei doi mai schimbă măcar două vorbe. Răspunsul l-a dat chiar artistul în urmă cu ceva timp: fiecare și-a văzut de viață, iar întâlnirile sunt rare și strict de salut, uneori pe la sală.
„Nu mai țin legătura. Nu aș avea de ce să țin legătura, pentru că avem amândoi parteneri, dar ne mai vedem din când în când pe la sală și ne salutăm. Nici nu mai contează (n.r. – unde face sală), fac în mai multe părți”, a spus Mario Fresh, la Detectorul de minciuni al lui Selly.
Acum, că s-a grăbit să o prindă pe Alexia Eram la antrenament… nu avem de unde să știm! Între timp, Mario pare că și-a găsit liniștea alături de Miruna, o tânără care a terminat Facultatea de Medicină Dentară, iar lucrurile par să meargă bine pe plan sentimental.









